Traiesc anotimpuri la maxim

Facusem si noi o rezervare la o cabana la munte. Sa profitam cat de mult se poate de iarna asta adevarata. Ca asa o iarna nu-mi mai amintesc din copilarie. Nu zic ca n-a mai fost, dar stand in oras nu realizezi dimensiunile exacte ale anotimpului. In oras toate anotimpurile sunt diluate. Le vezi si le traiesti in adevarata lor splendoare doar in mijlocul naturii. De cand locuiesc in afara orasului si sunt ceea ce se numeste "navetist" am redescoperit anotimpurile. Iarna acum, iar ceva mai incolo abia astept sa redescopar primavara. Trebuie sa fie splendida. O sa va pun poze :). Dar sa ma intorc la rezervarea de la munte. Ce eram noi incantati, dar pustimea si mai si. Ioana a pus si poze de la cabana pe blog... cu pozele am ramas: pe blogul Ioanei (le gasiti repede, nu sunt cele cu carnetul de note :) ci urmatoarele)
In rest, iarna irezistibila :) - poate voiati sa vedeti o mini cascada inghetata :)
PS. Si totusi vom merge si la Ranca...

De ce mi-a placut Grecia

De ce mi-a placut Grecia:
- pentru ca la 440 de euro, 2 persoane, cazare si demi-pensiune timp de 7 nopti, n-am avut de ce sa ne plangem: curatenie, aer conditionat, frigider, liniste, mancare buna si muuulta, servicii bune.
- pentru ca au peisaje superbe, cobori de pe munte in mare, au livezi imense de maslini, leandri infloriti in nuante minunate...
- pentru ca au o arhitectura de care nu ai cum sa nu te indragostesti (bineinteles ca imediat mi-am dorit o casuta in stilul acela).
- pentru ca apa si plaja erau curate, linistite si neaglomerate
- pentru ca gatesc foarte bine fructe de mare si miel (sunt fan caracatita la gratar).
- pentru ca sunt respectuosi, sociabili, zambareti, adica stiu sa faca bani fara sa te faca sa-ti para rau ca ii scoti din buzunar.
- pentru ca si cand ploua e atat de frumos.
- pentru ca e atat de linistita si de relaxanta atmosfera, incat uiti de tine si de timp (ma uitam la telefon sa vad in ce data suntem).
- pentru ca au orasele port atat de pitoresti.
- pentru ca am fost in gasca :) si-am mai incins seara in balcon cate o partida de rummy, scrable, sau carti, la un pahar de vin, o cutie de alune si o felie de pepene grecesc....
P.S. Scopurile vacantei au fost: odihna, plaja, inot.

Premiul intai cu coronita

Am primit un premiu de la Simion Cristian
Eu am inceput de curand sa activez in domeniul asta si-mi dau seama ca nu-s asa cunoscatoare. Nu prea ma descurc sa blogg-eresc. Asa ca, bineinteles ca ma mandresc tare cu premiul meu. Ca un copil de clasa intai cu coronita la final de an. Trebuie sa postez datoriile premiantilor pe blog, ceea ce voi face mai jos si de asemenea, sa dau mai departe premiul.
Datoriile premiantilor sunt:
Iată cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Trimit si eu mai departe premiul urmatorilor: Canguru', Disa, Ema Hategan, Ema Pirciu si Ioana mea

"E criza" si nu numai

http://www.youtube.com/watch?v=9FxL2MBne2A&feature=related

Melami
a pus azi pe blog cateva melodii frumoase. Asa ca hop si eu cu cine "mi-e irezistibil": Taxi. De fapt sunt 2 trupe romanesti carora nu le rezist, mai ales daca-i vorba sa-i vad in concert: Iris si Taxi. Imi plac baietii de la Taxi de mor: sunt haiosi, Dan Teodorescu are o voce frumoasa, iar piesele sunt de-a dreptul irezistibile. Sunt exemplul ideal care demonstreaza ca se pot face cantece bune care nu doar ca au cuvinte, au logica, dar sunt chiar istete, inteligente. Nu stiu daca as putea face un top al preferintelor mele in ceea ce priveste cantecele baietilor de la Taxi. Imi plac chiar toate, toate. La cele mai multe dintre ele, am zambit la prima auditite, la cateva m-am "emotionat romantic". Mint. Nu doar "la cateva", ci la multe: Luna, Jumatatea mea, Tu nu mai esti, Mi-e dor si doare, Te vad in toate femeile, sau Stelele care cad. Pai pot eu sa compar versuri ca: "Daca azi.../ Drumul pe care erai s-a inchis/ Poate ca nu era, drumul pe care trebuia/ Sa alergi spre vis..."(Stelele care cad) cu... sa zicem "celebrele": "Acum te las, te parasesc, te-as lua cu mine/ Dar n-am bani de bilet/ Ma faceai si-o faceai zambind"...(Akcent) puah!
Daca aveti ocazia sa-i vedeti intr-un concert in club, nu-l ratati; e show. Am fost la 2 pana acum. Il astept pe urmatorul... Abia-l astept. Cat despre noul cantec, cel cu criza (uita ca se poate face si "misto" de criza asta), sincer, m-am recunoscut. Mai ales in strofa cu cremele :)
In loc de final, alte versuri irezistibile de la Taxi (ce-mi vine repede in minte, pentru ca, in realitate, pentru mine, toate cantecele lor sunt irezistibile). Versuri care taaare mi se mai potrivesc:
- "Toata ziua fac economie si nu-nteleg unde se tot duc banii"
- "Sunete-nfioratoare se-aud de la vecina de sus./Mi se ridica tare/Parul de pe maini si picioare./"
- "N-ai cum/Sa te prefaci ca nu exist/N-ai cum/Sa spui ca vii si sa nu mai vii niciodata/N-ai cum/Sa uiti ca e ziua mea./"

Si ceva mai multe versuri pentru mama mea:

A doua zi, au venit, sa imi spuna ca ai murit
Sunt niste prosti, ei nu stiu cat ai visat
Sa zbori

Nu-i niciun mister
Te-ai ratacit in cer

Si esti doar prea sus sa te mai aud
Prea sus sa-ti simt parul ud
Prea sus sa te mai vad
Dar esti doar prea sus sa iti mai zambesc
Prea sus sa te mai gasesc
Mult prea sus dar stiu ca esti...

Week-end la Moeciu!

Spre deosebire de multe femei, nu sunt o impatimita a shopping-ului. Desi, ma relaxeaza intr-adevar, mersul la cumparaturi intr-un hypermarket pitestean, unde stiu unde se afla toate raioanele si ma descurc usor printre ele. E vorba de Auchan. Aici imi fac in fiecare week-end cumparaturile pentru sapatamana ce urmeaza. Si cu asta probabil ca imi satisfac pofta de shopping. Cum insa se spune ca "suma viciilor este intotdeauna egala", cred ca compensez cu calatoriile si excursiile. Nu rezist! Nici nu incerc. Sunt convinsa ca sunt putine chestii cu care ramai in viata: amintirile din locurile frumoase pe care le-ai vizitat sunt printre ele; rochiile, pantofii si gentile, nu!
Dar sa ajung la ideea principala: excursii si calatorii. Una dintre zonele pe care le ador si care pentru mine chiar e irezistibila este culoarul Rucar-Bran. Vad peisajele acelea cel putin o data pe an de vreo... 20 de ani si inca nu m-am saturat de ele. Este de asemenea destinatia ideala pentru un week-end la munte, care sa nu presupuna un drum foarte lung. Ultimul week-end petrecut in zona (cu exceptia revelionului) a fost la Moeciu. Am ajuns pe o vreme de toamna, dar spre marele nostru noroc, a nins peste noapte. Ne-am trezit dimineata intr-o iarna ca-n povesti. De obicei cautam o cabana cu putine camere si o inchiriem pe toata, inclusiv living si bucatarie, asa incat un week-end ne costa pana in 3 milioane de familie, cu tot cu drum si mancare. Dau cateva detalii pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori sa povestesc ca am fost la munte si mi s-a replicat: "eee, ai bani!". Sunt exact in clasa de mijloc si personal, 3 milioane pentru cateva zile de relaxare, nu mi se pare chiar asa o suma mare. Astea-s chestiile in fata carora nu rezist. A! Si inca ceva, cabana sa fie retrasa de la drum, sa aiba curte mare. In week-end-ul despre care vorbeam, la Moeciu, ne-am cazat la o vila cu 5 camere, fiecare cu grup sanitar, living, bucatarie, undeva pe drumul spre satul Pestera. Sa incercati zona, daca n-ati ajuns inca. E superba!

Simion Cristian sau Cristian Simion?

Cred ca am ajuns la final in jocul nostru bloggeristic propus de Geocer. Azi e randul lui Simion Cristian
Intrebare: care e numele si care e prenumele??? In ordinea in care sunt scrise, vreau sa cred ca Simion e prenumele. Pentru ca altfel e de rau. Doar la catalog se scrie in ordinea: nume prenume. Si in alte acte fff oficiale.
Blogul lui e curat si organizat. Noroc cu poza, ca altfel era mult prea serios. Articolele, in schimb, sunt savuroase. O fi el inginer (dupa cum am aflat de la altii) dar are talent, frate. Si simtul umorului si pe unele le mai si ilustreaza cu cate o fotografie facuta, cred, de catre sotie. Mi-a placut mult "cosul de gunoi" si vad ca avem o suferinta comuna in ceea ce-i priveste pe vecinii "de deasupra". Pfff, ce specimene... Cei care ma mai cititi pe aici, ati observat poate, ca-s o impatimita a jurnalelor si a experientelor personale. Le-am cautat desigur si pe ale lui. Repede in categoria "personale" (v-am spus ca-i ordonat si organizat). Hm... doar 4 articole personale, dintre care unul de 3 cuvinte: "...e ziua mea!". Si totusi le-am gasit! In "cuget deci gandesc!". Acolo se lasa descoperit cel mai mult. Si mi-a placut ce-am descoperit. Oricum il citesc zilnic de cand l-am descoperit. La final revin la dilema: care e numele si care prenumele???

Cand vine vara, doamna doctor???

Ca sa vezi cat de cald e vara: Melami
Am mai spus in comentariile mele legate de jocul acesta propus de Geocer ca am descoperit oameni cu care am foarte multe in comun. Conform zicalei romanesti: "cine se-aseamana se-aduna". Pe blogul lui Andrei despre care am scris, am gasit superbele poze pentru infrumusetarea starii de spirit, cu mare si soare. Despre blogul acesta e de ajuns sa-i spun adresa: si la vara cald... si eu care ador vaaaraaaa. Melami e "doamna doctor" si blogul ei, mie, imi da impresia ca bate catre un cabinet medical: simplu "mobilat", foarte ordonat, zugravit in alb, numa' bun! Faptul ca geanta posesoarei nu arata a geanta de doctor :) denota ca medicii sunt si ei oameni! Imi place tot ce scrie: povesti personale multe, fara nici o teama de a se dezvalui. Si pune si poze!!! Un medic care ar fi putu fi foarte bine scriitor sau jurnalist, fiindca are tot ce-i trebuie: rabdare sa scrie, talent, simtul umorului. Pentru mine una a intrat in lista de lecturi zilnice. Daca pe la altii am mai comentat ca as fi vrut mai mult culoare pe blog, la Julie, de exemplu, aici nu e cazul. Mi se pare ca se potriveste perfect doamnei doctor :).

Rappa_ru sau cum e sa ai 18 ani

Am ramas in urma si nu e frumos. Asa ca, remediez: Andrei, ai o adresa foarte interesanta, o propozitie ca un motto, care chiar imi place. Dar vai, cat de greu mi-ar fi sa o tastez... Noroc cu tehnica asta, ca nu e nevoie. Ca sa trec mai departe, si titlul blogului e pe gustul meu :) denota si optimism si drag de viata... Imi place de mor apusul (sau rasaritul?) ala de soare, doar pasarile mi se par cam mari... par niste pasari modificate genetic, monstruleti.
O chestie care m-a frapat a fost varsta autorului. Descoperind de curand blogul, am citit ceea ce a scris in ultimul timp dar nu si cele scrise despre el. As fi crezut ca e putin mai mare ca varsta, pe la 27, 28. Nu ma intrebati de ce ca nu pot sa raspund. Pur si simplu. Recunosc ca e vina mea ca nu studiez cu atentie blogurile pe care le citesc. Citesc ce imi place si gata. Nu stau sa ma uit cine scrie, cu ce se ocupa, ce varsta are. Daca imi place ce scrie, citesc. Superba ideea cu "infrumusetarea straii de spirit" - mare, soare... tare-mi sunt dragi si mie. Imi dau seama cat de slab e blogul meu. Uite, o chestie ca asta as pune si eu...
Un blog frumos, intrat in jocul bloggeristic propus de Geocer, joc in care m-am inscris si eu, desi, la cata experienta aveam la chestia asta... nu stiu ce-a fost in capul meu.

L'ogatu , Logatu'

Sa continuam jocul propus de Geocer.
Criticam bloguri. Auzi, eu critic de bloguri! Pai eu abia ma descurc prin al meu si sa ma apuc sa critic... Ce tupeu. Dar imi spun si eu parerea, asa ca nepriceputu'. Acu', daca tot m-am inscris.
Azi trebuie criticat blogul Logatului.
Pai cum sa il critic eu pe el??? Omul e specialist, cu asta se ocupa, cu site-urile. Asta e o informatie pe care o am de la o colega de serviciu de-a lui... ma rog, nu stiu exact daca el lucreaza tot acolo sau doar colaboreaza cu institutia respectiva (colega care l-a vorbit de bine, bine). Dar hai sa spun: ca si pe ceilalti pe care ii am in lista mea de bloguri de la profil, il urmaresc zilnic (daca reusesc sa deschid zilnic calculatorul personal, ca de la serviciu nu intru). Imi place ca e scurt :) Am mai marturisit tot in cadrul acestui joc ca nu prea am rabdare sa citesc articole lungi. Bine, el e chiar foarte scurt. initial am fost putin descumpanita, dar apoi m-am invatat cu stilul lui. Am gasit de multe ori chestii super simpatice ( de ex. lectia de cromatica pentru politicieni - doar una dintre ele, care mi-a venit acum rapid in minte). Interfata blogului e super simplista si barbateasca: alb-negru-gri (culori dupa care nu ma dau in vand) dar dupa cum spuneam, barbatesc. Ma gandeam daca sa-l critic, spunand ca e prea simplist... dar nu. Probabil ca asta e stilul lui, scurt si la obiect, poate nu-i place sa vorbeasca mult, probabil ca nu se dadea in vant sa scrie compuneri la orele de literatura. Nu ca nu ar sti sa le scrie. Cred ca recunosc o anume tipologie de elev: destept, cu inclinatii spre real, dar care invata si la materiile "umane" ca doar nu e mare lucru.
Imi place si ca are titlurile evidentiate cu rosu si mi-e usor sa gasesc articolele scrise de cand nu am mai citit. Imi cam displac trimiterile din josul articolului, cele de la "s-ar putea sa iti placa si...". Cum el scrie scurt, am impresia ca ma izbesc de ele.

Fetite dulci ca-n Bucuresti ...

In jocul bloggeristic in care m-am inscris si in care incercam sa fim critici de bloguri, astazi e ziua Iuliei

Ii stiu blogul doar de vreo saptamana, de cand a inceput acest joc, dar tare ma bucur ca am avut ocazia sa-l descopar. In primul rand am devorat articolele ei despre vacante. Si eu sunt o impatimita a vacantelor. Si n-am fost in locurile in care a fost ea (cu exceptia Parisului). O chestie care mi-a placut mult: faptul ca are organizate frumos articolele: "din viata", "blog de Bucuresti", "vacante si calatorii". O chestie pe care trebuie sa o fac si eu. Sa vad daca ma descurc. Sa mai recunosc, ca si in cazul celorlalti participanti la joc, imi plac cu precadere articolele care dezvaluie cate ceva din viata, sentimentele, trairile ei. Si are articole foarte frumoase in categoria asta. Le prefer cu mult mai mult pe acestea decat pe cele in care comenteaza diverse chestii din viata noastra a tuturor: vezi politica, guvernare, criza... Probabil pentru ca atat m-am saturat de ele la televizor (incat am ajuns sa nu ma mai uit cu zilele). Mi-au placut din viata ei, povestea masinii de paine :)), povestea "de miercuri dimineata", sau cea "de week-end", sau faptul ca am aflat ca foloseste iesirea de la "Timpuri Noi". Pentru mine astea-s povestiri savuroase. Inca ceva: Iulia m-a invatat sa pun linkuri!!! Adica si-a dat seama nu doar ca nu stiu sa o fac, dar si de faptul ca as vrea sa stiu. Si mi-a scris pe mail!!! Ca un prieten. cred ca daca as fi cunoscut-o in realitate mi-ar fi placut din prima. Si mi-ar fi devenit si prietena.
E un lucru ... nici nu stiu exact cum sa definesc: mi se pare ca interfata blogului nu reda exact felul ei de a fi. M-as fi asteptat la culori mai vesele. Parca gri-ul acela e cam barbatesc. La prima vedere as crede ca autorul e un barbat. Aici s-ar putea sa nu fiu foarte obiectiva, intrucat eu am o problema cu culorile. V-aduceti aminte de rosul si verdele de pe blogul meu?!

Copilarii

Am o nepoata, din partea fratelui, care mi-e tare draga. Are 11 ani si are blog: Povestile Ioanei

Pe care scrie. Ma gandeam la ce faceam eu la 11 ani. De scris, nu scriam decat temele. Citeam mult. Si ma jucam niste jocuri de care cred ca nepoata mea nici macar nu a auzit, dar sa le mai si joace: "Tara, tara, vrem ostasi!", "Castel", "Zaresc un print calare", "Ratele si Vanatorii", "Taranul e pe camp"... cel mai des jucam "Castel" in parcarea din spatele blocului. Si mai jucam carti in scara blocului: kems, macao... Eram multi copii si mai toti semanam: bine crescuti, cuminti, cum erau pe atunci copiii. Blocul in care stau acum are o parcare imensa. Singurul joc pe care il vad aici de 1 an si jumatate de cand m-am mutat, e cel de fotbal. Iar vocabularul pe care il aud cand trec printre ei ma face sa grabesc pasul. Daca as avea un copil nu l-as lasa sa iasa cu ei. Nu mai stiu copii sa se joace, au atat de multe altele de facut... Cred ca, desi am avut o copilarie cu multe lipsuri, am avut insa o copilarie mai frumoasa. Mai... copilarie. Imi place blogul nepoatei mele, fiindca e ca ea: cuminte, copilaresc si istet.

Jeune et Julie

Acest articol face parte din cele dedicate jocului bloggeristic propus de Geocerr prin care de cateva zile incercam sa fim critici de bloguri.
Julie imi place. Atat cat am cunoscut-o din blogul ei. Un blog frumos, poate cu prea mult alb, ceea ce ii da o nota de seriozitate si maturitate. Am ramas putin uimita cand am vazut ca are doar 16 ani. Nu am cum sa o critic, pentru ca nu am cum sa fiu obiectiva. Ar trebui sa o privesc cu ochii mei de la 16 ani, sau macar 18. Si a trecut cam mult de atunci. Sa spun doar ca uneori imi pare prea melancolica si matura. Dar asta nu inseamna ca e de rau, nu? Mi se mai pare uneori ca se dezvaluie prea mult. Ca in jurnalul pe care il tineam si eu in adolescenta. Doar ca pe al meu il citeam doar eu. Pana mi l-a gasit mama :) inevitabil. Dar asta iar nu e de rau, ba din contra, arata ca e o fire deschisa. Imi plac zambetul larg din dreapta si florile din stanga, imi place ca iubeste Franta, ca si mine (foarte mult). Imi plac mult postarile in care e plina de optimism, sau cele vesele. Isi scrie trairile. E un altfel de blog, un blog ce ma face sa zambesc usor melancolic.

Oana Pelea - Jurnal

Voiam de mult timp sa scriu despre ea. Atat despre carte cat si despre ea, Oana Pelea. Pentru mine, irezistibila Oana Pelea, fiica si mai irezistibilului Amza. De fapt, n-am multe de scris, doar ca o consider o actrita remarcabila si, in urma lecturarii jurnalului si o persoana remarcabila. De altfel nu aveam nicio indoiala. Numai cand ma gandesc la mediul in care a copilarit si crescut. Fiica unui atat de mare actor, inconjurata de toti marii actori ai vremii... trebuie sa fi fost un mediu minunat in care sa te dezvolti ca om. Si din cate am citit in jurnal asa a fost. In plus mie mi-a placut intotdeauna si ca femeie. Desi (asa cum scrie ea si in jurnal) unora le-a parut o femeie urata, eu am vazut-o intotdeauna ca pe o femeie frumoasa. Spune cineva, nu mai stiu cine, e un citat celebru, ca "frumusetea vine din interior". Poate ca de aceea eu am vazut-o ca fiind frumoasa. Pentru ca, trebuie sa recunosc, sunt printre cei carora frumusetea (masculina sau feminina) fara nimic in "interior" nu ma atrage. Despre carte... inainte sa o citesc o prietena mi-a spus: "sa-mi povestesti ce ai simtit citind-o, am auzit ca multe femei s-au recunoscut in trairile ei". N-a fost cazul meu. N-as putea spune ca am gasit multe lucruri in comun, dar cartea mi-a placut. Bine, eu si sunt o impatimita a "jurnalelor". Nu sunt critic de carte, asa ca cred ca e de ajuns sa spun ca mi-a placut. In rest, va copiez cateva fragmente, pentru cei care nu ati citit-o inca. Sunt doar cateva pe care le-am retinut, despre gandurile ei. Pe langa acestea, am adorat toate povestioarele, amintirile despre momente si personalitati ale romanilor.
- ...am o certitudine: ca nu am habar de nimic. Ba nu, am doua. Prima e ca exista Dumnezeu. A doua - ca o iubesc pe mama."
- "mi-e dor de oameni delicati si buni.De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa."
- "Daca am urat ceva in viata, a fost sa plec dintr-un loc in altul. Sa ma despart, sa las oameni in spatele meu."
- Am obosit, Batrane. Da-mi un semn ca mai e nevoie pe aici, cum zicea tata, de mine."
- "Daca as fi pe Luna si as privi Pamantul, as avea nostalgia Pamantului. As fi mult mai ingaduitoare."
- Ingerul meu are aripi grele de lemn din cauza pacatelor mele. Iarta-ma, ingere greu."

Serios dar pus pe glume = Geocer

Hmmm, azi ar trebui sa criticam blogul lui Geocer
cel care a si propus acest joc al criticilor. In primul rand vreau sa ii multumesc pentru ca datorita acestui joc am mai invatat cateva chestii legate de blog si mai ales am cunoscut (bloggeristic) oameni super interesanti cu care, am descoperit, ca am multe in comun. Ca doar, vorba ceea: "cine se aseamana se aduna". Blogul lui arata super. Se vede experienta si faptul ca ii place intr-adevar, ca pune suflet in el ca intr-o chestie personala, dar pune si munca si seriozitate, asa ca intr-un job. Imi place ca e "pus pe glume", dar in realitate postarile serioase sunt mai multe decat cele puse pe glume. Probabil pentru ca blogul e unul "serios" si doar el e pus pe glume. Mie mi-ar placea mai multe glumete, dar na, viata nu nici ea prea roz si plina de fluturasi ... Scrie despre foarte multe lucruri, de prin toate domeniile. Banuiesc ca sunt chestii despre care vrea sa-si spuna parerea, ca doar de-asta a creat blogul: "aici veti gasi opiniile mele...". Adica sper ca nu scrie unele chestii doar ca sa scrie ceva pe blog. Nu pare genul. Ca si in cazul Emei trebuie sa recunosc ca articolele lungi le citesc oarecum pe diagonala. De exemplu a avut de curand unul despre Boboteaza. In schimb le savurez din plin pe cele haioase, cum ar fi cel despre "agentul 007" pe care l-ar intruchipa chiar el printre bloggeri. Inteleg ca au mai fost jocuri de genul acesta propuse de el. E super tare. Pentru mine acesta a fost primul, dar voi continua sa raspund provocarilor lui.

Ema, elle m'a ...

m-a cucerit. Ar fi continuarea in limba romana a titlului in franceza pe care l-am dat acestei postari. Un articol care face parte din jocul blogeristic propus de Geocer joc in care trebuie sa fim critici unii cu altii. Critici de bloguri. Cei care ne-am inscris. Azi e ziua de criticat blogul Emei. Ema este unul dintre cei mai buni oameni de televiziune care au lucrat in Arges TV. Are un blog frumos, imi plac pozele cu ea si cu bebe Florin si imi place ca pe langa idei, comentarii si opinii (pe astea le are toata lumea pe blog) ea are in plus si "bombaneli". Pai asa e. Ce-ar fi viata daca am fi tot timpul seriosi cu ideiile si opiniile noastre??? Asa, cu bombaneli pe ici pe colo, are mai mult farmec. Ba mie chiar mi-ar placea si mai multe bombaneli pe blog. Ca si mine, am observat ca nu scrie foarte des. Ba chiar are zile-n sir in care nu scrie. Pun pariu ca are multe altele de facut in acel timp asa ca e de inteles. Numai la bebe Florin daca ne gandim. Uneori, cred ca atunci cand are timp liber destul si chef de scris pe masura, scrie niste articole luuungi. Si mai serioase. De exemplu cele despre cartile citite. Interesante desigur. Dar eu nu ma dau in vant dupa ele: vad despre ce carte e vorba, caut ideea principala, adica i-a placut sau nu si gata. Prefer bombanelile scurte si haioase ale Emei. Si reportajele ei. Daca ar mai fi durat putin as fi inscris unul sau doua dintre ele la premiile APTR.

Radio pur si simplu

Lucrez in radio (mie imi place sa spun "fac radio" dar nu e chiar o exprimare literara) din 2001. Neintrerupt. Ba nu. Mint. Cu o intrerupere anul trecut, timp de catveva luni. Am adorat dintotdeauna radioul pentru ca am crescut cu el. Parintii mei aveau in bucatarie un radio Gloria care mergea non-stop cand era cineva acasa. Si majoritatea timpului il petreceam in bucatarie pentru ca, pe vremea lui Ceausescu, acolo era cel mai cald... Dupa ce am terminat facultatea si am vazut anuntul de angajare al unui post de radio local care urma sa inceapa sa emita, m-am dus la interviu. Imi aduc aminte ca nu aveam mari sperante, nu-mi faceam iluzii si m-am dus oarecum detasata. A fost un interviu tipic de genul "cititi textul: capra sare piatra..." - proba de dictie si mi-au mai pus cateva intrebari de cultura generala, parca si ceva de genul: ultima carte citita si ultima piesa de teatru vazuta. Mi s-a cerut sa pregatesc o caseta pe care sa ma inregistrez vorbind ca si cum as fi in emisie la radio. Am facut-o dupa ce l-am ascultat cu atentie cateva zile pe Paul Grigoriu la RRA. Si la o saptamana dupa ce am dus caseta am primit un telefon de la un domn care imi spunea: tu ai mai lucrat in radio? Asa a inceput marea si minunata aventura. Cu un radio local la care mi-am facut cativa prieteni pe viata. Dupa vreo 4 ani am facut pasul urmator, la un radio national. Cel mai drag. National FM. Am stat si aici cred tot 4 ani. Au fost cei mai frumosi ani din viata mea. Am invatat enorm, enorm si am cunoscut oameni de o calitate si o valoare formidabile.Din nou mi-am facut prieteni pe viata. Radioul e... cum sa va spun, iti intra in sange. La radio nu te duci ca la serviciu, ci ca intr-un loc unde iti pui in aplicare un hobby. In afara radiourilor unde am lucrat am cunoscut oameni si din alte radiouri. Peste tot e la fel. Sunt oameni deschisi, sufletisti, saritori si mai ales veseli! Nu spun ca nu sunt conflicte, nu-s momente de stres... bineinteles. Pana la urma si radioul este o afacere, trebuie sa faca si bani, altfel... Caci de aici, de la bani pleaca toate relele. Dar in cea mai mare parte a timpului atmosfera este destinsa si frumoasa. Sa fie oare datorita muzicii??? E posibil. Radioul te ajuta sa treci mai usor si peste problemele personale. Imi aduc aminte ca la radioul local la care lucram faceam matinalul. Intr-o dimineata la 6 inainte sa plec de acasa am primit un telefon... murise nasul meu. M-am dus la radio, am facut emisiunea... Glasul oamenilor de la radio e intotdeauna asa cum trebuie, vesel, relaxat. Dar sunt oameni si ei si au desigur problemele lor personale. Insa radioul te face sa treci peste ele. Trebuie sa te mobilizezi si reusesti. E si foarte greu sa lipsesti. Ascultatorii se asteapta ca atunci cand dau drumul aparatului de radio sa il auda pe cel pe care stiu ca trebuie sa il auda. Munca intr-un radio iti imbogateste viata in mod extraordinar. Da, e chiar irezistibil. Cel putin pentru mine. Consider ca cea mai mare bogatie pentru mine sunt oamenii pe care i-am cunoscut lucrand in radio. Imi sunt tare dragi, asa ca am pus poze mai mult cu ei :)

Azi critic un Cangur

M-am inscris intr-un joc al blogger-ilor. Un joc propus de geocer aici: http://geocer.net. Foarte tare ideea. N-am stiut in ce ma bag, dar imi plac provocarile in general asa ca am acceptat imediat. Toti cei inscrisi se supun criticilor celorlalti. Dar am eu impresia ca, dat fiind faptul ca ne cam asemanam din punct de vedere intelectual, nu vom avea foarte tare de criticat. Ieri am fost eu in vizor. Au fost blanzi cu mine si le multumesc. Mi-a devenit clar ca trebuie sa schimb culorile blogului, ca trebuie sa incerc sa nu-l mai prescurtez pe "pentru"... Azi e randul Cangurului: http://can-gurul.blogspot.com
Posesorul blogului mi-a fost coleg, dar de chestia asta mi-am dat seama tarziu dupa ce ii urmaream blogul de ceva timp fara sa stiu cine e in spatele lui. Unul dintre colegii care chiar facea treaba buna. Asa cum face si cu blogul. Mie imi place. Culori frumoase (nu ca la mine), articole interesante de prin toate domeniile. Unele dintre ele nu imi starnesc personal curiozitatea, citesc inceputul si renunt (de ex. cel cu "Veveritele") dar asta e o chestie care tine de mine si de ceea ce ma intereseaza intr-un anume moment. Dar marea majoritate imi plac. Cum imi place si faptul ca scrie corect si organizat. Am descoperit inca o chestie care "ne leaga". Si pt el 2009 a fost: "cel mai nenorocit an din viata mea". Bingo! Mi-ai luat vorbele din gura. Singurele chestii dupa care nu ma dau in vant de pe blogul lui sunt cele doua "motto(are)" ale vietii sale: daca cel din Forest Gump mai merge, cu greu, dar il accept, cel din folclor e mult prea pesimist. Si mie nu-mi plac oamenii pesimisti. In plus, cunoscandu-te personal, nu te recunosc in acest motto. Poate ca da, viata e scurta, dar sigur, sigur are si muuuuulte chestii frumoase. Tocmai tu care o ai pe Erika sa vii cu citatul ala???

Irezistibilul Craciun in familie

Iata, am revenit cu poze de la "irezistibilul Craciun". L-am petrecut asa cum am planuit, in familei, ca de obicei. Ma gandeam la cat de frumos trebuie sa fie Craciunul petrecut la tara. In familie bineinteles. Sa stai nu doar cateva ore, ci cateva zile cu toti cei dragi alaturi, mai ales cum a fost anul acesta si cu ceva zapada... Ma rog, in Pitesti era mai mult mocirla si ploaie. Ma gandesc ca pe la tara a fost mai bine. Pentru noi au fost cateva ore frumoase, incepute cu schimbul de cadouri, continuate cu masa... ca pe la romani. Ma tot gandesc la un Craciun la Viena. Asa, pt ca am auzit ca orasul e superb de sarbatori. Dar nici sa renunt la sarbatoarea petrecuta cu familia nu-mi vine. M-am gandit si la varianta Craciunului cu familia la Viena. Dar ma indoiesc ca ne-am putea aduna cu totii sa mergem si, in plus, dispare si farmecul adunatului in jurul mesei in intimitatea casei tale. Asa ca, raman deocamdata la aceasta varianta: Craciunul, irezistibil pt mine, e inca cel petrecut cu familia acasa. Si cum suntem familie maricica, sa specific: acasa la unul din noi. Nu conteaza la care. Tot acasa ma simt.