Copilarii

Am o nepoata, din partea fratelui, care mi-e tare draga. Are 11 ani si are blog: Povestile Ioanei

Pe care scrie. Ma gandeam la ce faceam eu la 11 ani. De scris, nu scriam decat temele. Citeam mult. Si ma jucam niste jocuri de care cred ca nepoata mea nici macar nu a auzit, dar sa le mai si joace: "Tara, tara, vrem ostasi!", "Castel", "Zaresc un print calare", "Ratele si Vanatorii", "Taranul e pe camp"... cel mai des jucam "Castel" in parcarea din spatele blocului. Si mai jucam carti in scara blocului: kems, macao... Eram multi copii si mai toti semanam: bine crescuti, cuminti, cum erau pe atunci copiii. Blocul in care stau acum are o parcare imensa. Singurul joc pe care il vad aici de 1 an si jumatate de cand m-am mutat, e cel de fotbal. Iar vocabularul pe care il aud cand trec printre ei ma face sa grabesc pasul. Daca as avea un copil nu l-as lasa sa iasa cu ei. Nu mai stiu copii sa se joace, au atat de multe altele de facut... Cred ca, desi am avut o copilarie cu multe lipsuri, am avut insa o copilarie mai frumoasa. Mai... copilarie. Imi place blogul nepoatei mele, fiindca e ca ea: cuminte, copilaresc si istet.