Jeune et Julie

Acest articol face parte din cele dedicate jocului bloggeristic propus de Geocerr prin care de cateva zile incercam sa fim critici de bloguri.
Julie imi place. Atat cat am cunoscut-o din blogul ei. Un blog frumos, poate cu prea mult alb, ceea ce ii da o nota de seriozitate si maturitate. Am ramas putin uimita cand am vazut ca are doar 16 ani. Nu am cum sa o critic, pentru ca nu am cum sa fiu obiectiva. Ar trebui sa o privesc cu ochii mei de la 16 ani, sau macar 18. Si a trecut cam mult de atunci. Sa spun doar ca uneori imi pare prea melancolica si matura. Dar asta nu inseamna ca e de rau, nu? Mi se mai pare uneori ca se dezvaluie prea mult. Ca in jurnalul pe care il tineam si eu in adolescenta. Doar ca pe al meu il citeam doar eu. Pana mi l-a gasit mama :) inevitabil. Dar asta iar nu e de rau, ba din contra, arata ca e o fire deschisa. Imi plac zambetul larg din dreapta si florile din stanga, imi place ca iubeste Franta, ca si mine (foarte mult). Imi plac mult postarile in care e plina de optimism, sau cele vesele. Isi scrie trairile. E un altfel de blog, un blog ce ma face sa zambesc usor melancolic.

Oana Pelea - Jurnal

Voiam de mult timp sa scriu despre ea. Atat despre carte cat si despre ea, Oana Pelea. Pentru mine, irezistibila Oana Pelea, fiica si mai irezistibilului Amza. De fapt, n-am multe de scris, doar ca o consider o actrita remarcabila si, in urma lecturarii jurnalului si o persoana remarcabila. De altfel nu aveam nicio indoiala. Numai cand ma gandesc la mediul in care a copilarit si crescut. Fiica unui atat de mare actor, inconjurata de toti marii actori ai vremii... trebuie sa fi fost un mediu minunat in care sa te dezvolti ca om. Si din cate am citit in jurnal asa a fost. In plus mie mi-a placut intotdeauna si ca femeie. Desi (asa cum scrie ea si in jurnal) unora le-a parut o femeie urata, eu am vazut-o intotdeauna ca pe o femeie frumoasa. Spune cineva, nu mai stiu cine, e un citat celebru, ca "frumusetea vine din interior". Poate ca de aceea eu am vazut-o ca fiind frumoasa. Pentru ca, trebuie sa recunosc, sunt printre cei carora frumusetea (masculina sau feminina) fara nimic in "interior" nu ma atrage. Despre carte... inainte sa o citesc o prietena mi-a spus: "sa-mi povestesti ce ai simtit citind-o, am auzit ca multe femei s-au recunoscut in trairile ei". N-a fost cazul meu. N-as putea spune ca am gasit multe lucruri in comun, dar cartea mi-a placut. Bine, eu si sunt o impatimita a "jurnalelor". Nu sunt critic de carte, asa ca cred ca e de ajuns sa spun ca mi-a placut. In rest, va copiez cateva fragmente, pentru cei care nu ati citit-o inca. Sunt doar cateva pe care le-am retinut, despre gandurile ei. Pe langa acestea, am adorat toate povestioarele, amintirile despre momente si personalitati ale romanilor.
- ...am o certitudine: ca nu am habar de nimic. Ba nu, am doua. Prima e ca exista Dumnezeu. A doua - ca o iubesc pe mama."
- "mi-e dor de oameni delicati si buni.De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa."
- "Daca am urat ceva in viata, a fost sa plec dintr-un loc in altul. Sa ma despart, sa las oameni in spatele meu."
- Am obosit, Batrane. Da-mi un semn ca mai e nevoie pe aici, cum zicea tata, de mine."
- "Daca as fi pe Luna si as privi Pamantul, as avea nostalgia Pamantului. As fi mult mai ingaduitoare."
- Ingerul meu are aripi grele de lemn din cauza pacatelor mele. Iarta-ma, ingere greu."

Serios dar pus pe glume = Geocer

Hmmm, azi ar trebui sa criticam blogul lui Geocer
cel care a si propus acest joc al criticilor. In primul rand vreau sa ii multumesc pentru ca datorita acestui joc am mai invatat cateva chestii legate de blog si mai ales am cunoscut (bloggeristic) oameni super interesanti cu care, am descoperit, ca am multe in comun. Ca doar, vorba ceea: "cine se aseamana se aduna". Blogul lui arata super. Se vede experienta si faptul ca ii place intr-adevar, ca pune suflet in el ca intr-o chestie personala, dar pune si munca si seriozitate, asa ca intr-un job. Imi place ca e "pus pe glume", dar in realitate postarile serioase sunt mai multe decat cele puse pe glume. Probabil pentru ca blogul e unul "serios" si doar el e pus pe glume. Mie mi-ar placea mai multe glumete, dar na, viata nu nici ea prea roz si plina de fluturasi ... Scrie despre foarte multe lucruri, de prin toate domeniile. Banuiesc ca sunt chestii despre care vrea sa-si spuna parerea, ca doar de-asta a creat blogul: "aici veti gasi opiniile mele...". Adica sper ca nu scrie unele chestii doar ca sa scrie ceva pe blog. Nu pare genul. Ca si in cazul Emei trebuie sa recunosc ca articolele lungi le citesc oarecum pe diagonala. De exemplu a avut de curand unul despre Boboteaza. In schimb le savurez din plin pe cele haioase, cum ar fi cel despre "agentul 007" pe care l-ar intruchipa chiar el printre bloggeri. Inteleg ca au mai fost jocuri de genul acesta propuse de el. E super tare. Pentru mine acesta a fost primul, dar voi continua sa raspund provocarilor lui.

Ema, elle m'a ...

m-a cucerit. Ar fi continuarea in limba romana a titlului in franceza pe care l-am dat acestei postari. Un articol care face parte din jocul blogeristic propus de Geocer joc in care trebuie sa fim critici unii cu altii. Critici de bloguri. Cei care ne-am inscris. Azi e ziua de criticat blogul Emei. Ema este unul dintre cei mai buni oameni de televiziune care au lucrat in Arges TV. Are un blog frumos, imi plac pozele cu ea si cu bebe Florin si imi place ca pe langa idei, comentarii si opinii (pe astea le are toata lumea pe blog) ea are in plus si "bombaneli". Pai asa e. Ce-ar fi viata daca am fi tot timpul seriosi cu ideiile si opiniile noastre??? Asa, cu bombaneli pe ici pe colo, are mai mult farmec. Ba mie chiar mi-ar placea si mai multe bombaneli pe blog. Ca si mine, am observat ca nu scrie foarte des. Ba chiar are zile-n sir in care nu scrie. Pun pariu ca are multe altele de facut in acel timp asa ca e de inteles. Numai la bebe Florin daca ne gandim. Uneori, cred ca atunci cand are timp liber destul si chef de scris pe masura, scrie niste articole luuungi. Si mai serioase. De exemplu cele despre cartile citite. Interesante desigur. Dar eu nu ma dau in vant dupa ele: vad despre ce carte e vorba, caut ideea principala, adica i-a placut sau nu si gata. Prefer bombanelile scurte si haioase ale Emei. Si reportajele ei. Daca ar mai fi durat putin as fi inscris unul sau doua dintre ele la premiile APTR.

Radio pur si simplu

Lucrez in radio (mie imi place sa spun "fac radio" dar nu e chiar o exprimare literara) din 2001. Neintrerupt. Ba nu. Mint. Cu o intrerupere anul trecut, timp de catveva luni. Am adorat dintotdeauna radioul pentru ca am crescut cu el. Parintii mei aveau in bucatarie un radio Gloria care mergea non-stop cand era cineva acasa. Si majoritatea timpului il petreceam in bucatarie pentru ca, pe vremea lui Ceausescu, acolo era cel mai cald... Dupa ce am terminat facultatea si am vazut anuntul de angajare al unui post de radio local care urma sa inceapa sa emita, m-am dus la interviu. Imi aduc aminte ca nu aveam mari sperante, nu-mi faceam iluzii si m-am dus oarecum detasata. A fost un interviu tipic de genul "cititi textul: capra sare piatra..." - proba de dictie si mi-au mai pus cateva intrebari de cultura generala, parca si ceva de genul: ultima carte citita si ultima piesa de teatru vazuta. Mi s-a cerut sa pregatesc o caseta pe care sa ma inregistrez vorbind ca si cum as fi in emisie la radio. Am facut-o dupa ce l-am ascultat cu atentie cateva zile pe Paul Grigoriu la RRA. Si la o saptamana dupa ce am dus caseta am primit un telefon de la un domn care imi spunea: tu ai mai lucrat in radio? Asa a inceput marea si minunata aventura. Cu un radio local la care mi-am facut cativa prieteni pe viata. Dupa vreo 4 ani am facut pasul urmator, la un radio national. Cel mai drag. National FM. Am stat si aici cred tot 4 ani. Au fost cei mai frumosi ani din viata mea. Am invatat enorm, enorm si am cunoscut oameni de o calitate si o valoare formidabile.Din nou mi-am facut prieteni pe viata. Radioul e... cum sa va spun, iti intra in sange. La radio nu te duci ca la serviciu, ci ca intr-un loc unde iti pui in aplicare un hobby. In afara radiourilor unde am lucrat am cunoscut oameni si din alte radiouri. Peste tot e la fel. Sunt oameni deschisi, sufletisti, saritori si mai ales veseli! Nu spun ca nu sunt conflicte, nu-s momente de stres... bineinteles. Pana la urma si radioul este o afacere, trebuie sa faca si bani, altfel... Caci de aici, de la bani pleaca toate relele. Dar in cea mai mare parte a timpului atmosfera este destinsa si frumoasa. Sa fie oare datorita muzicii??? E posibil. Radioul te ajuta sa treci mai usor si peste problemele personale. Imi aduc aminte ca la radioul local la care lucram faceam matinalul. Intr-o dimineata la 6 inainte sa plec de acasa am primit un telefon... murise nasul meu. M-am dus la radio, am facut emisiunea... Glasul oamenilor de la radio e intotdeauna asa cum trebuie, vesel, relaxat. Dar sunt oameni si ei si au desigur problemele lor personale. Insa radioul te face sa treci peste ele. Trebuie sa te mobilizezi si reusesti. E si foarte greu sa lipsesti. Ascultatorii se asteapta ca atunci cand dau drumul aparatului de radio sa il auda pe cel pe care stiu ca trebuie sa il auda. Munca intr-un radio iti imbogateste viata in mod extraordinar. Da, e chiar irezistibil. Cel putin pentru mine. Consider ca cea mai mare bogatie pentru mine sunt oamenii pe care i-am cunoscut lucrand in radio. Imi sunt tare dragi, asa ca am pus poze mai mult cu ei :)

Azi critic un Cangur

M-am inscris intr-un joc al blogger-ilor. Un joc propus de geocer aici: http://geocer.net. Foarte tare ideea. N-am stiut in ce ma bag, dar imi plac provocarile in general asa ca am acceptat imediat. Toti cei inscrisi se supun criticilor celorlalti. Dar am eu impresia ca, dat fiind faptul ca ne cam asemanam din punct de vedere intelectual, nu vom avea foarte tare de criticat. Ieri am fost eu in vizor. Au fost blanzi cu mine si le multumesc. Mi-a devenit clar ca trebuie sa schimb culorile blogului, ca trebuie sa incerc sa nu-l mai prescurtez pe "pentru"... Azi e randul Cangurului: http://can-gurul.blogspot.com
Posesorul blogului mi-a fost coleg, dar de chestia asta mi-am dat seama tarziu dupa ce ii urmaream blogul de ceva timp fara sa stiu cine e in spatele lui. Unul dintre colegii care chiar facea treaba buna. Asa cum face si cu blogul. Mie imi place. Culori frumoase (nu ca la mine), articole interesante de prin toate domeniile. Unele dintre ele nu imi starnesc personal curiozitatea, citesc inceputul si renunt (de ex. cel cu "Veveritele") dar asta e o chestie care tine de mine si de ceea ce ma intereseaza intr-un anume moment. Dar marea majoritate imi plac. Cum imi place si faptul ca scrie corect si organizat. Am descoperit inca o chestie care "ne leaga". Si pt el 2009 a fost: "cel mai nenorocit an din viata mea". Bingo! Mi-ai luat vorbele din gura. Singurele chestii dupa care nu ma dau in vant de pe blogul lui sunt cele doua "motto(are)" ale vietii sale: daca cel din Forest Gump mai merge, cu greu, dar il accept, cel din folclor e mult prea pesimist. Si mie nu-mi plac oamenii pesimisti. In plus, cunoscandu-te personal, nu te recunosc in acest motto. Poate ca da, viata e scurta, dar sigur, sigur are si muuuuulte chestii frumoase. Tocmai tu care o ai pe Erika sa vii cu citatul ala???

Irezistibilul Craciun in familie

Iata, am revenit cu poze de la "irezistibilul Craciun". L-am petrecut asa cum am planuit, in familei, ca de obicei. Ma gandeam la cat de frumos trebuie sa fie Craciunul petrecut la tara. In familie bineinteles. Sa stai nu doar cateva ore, ci cateva zile cu toti cei dragi alaturi, mai ales cum a fost anul acesta si cu ceva zapada... Ma rog, in Pitesti era mai mult mocirla si ploaie. Ma gandesc ca pe la tara a fost mai bine. Pentru noi au fost cateva ore frumoase, incepute cu schimbul de cadouri, continuate cu masa... ca pe la romani. Ma tot gandesc la un Craciun la Viena. Asa, pt ca am auzit ca orasul e superb de sarbatori. Dar nici sa renunt la sarbatoarea petrecuta cu familia nu-mi vine. M-am gandit si la varianta Craciunului cu familia la Viena. Dar ma indoiesc ca ne-am putea aduna cu totii sa mergem si, in plus, dispare si farmecul adunatului in jurul mesei in intimitatea casei tale. Asa ca, raman deocamdata la aceasta varianta: Craciunul, irezistibil pt mine, e inca cel petrecut cu familia acasa. Si cum suntem familie maricica, sa specific: acasa la unul din noi. Nu conteaza la care. Tot acasa ma simt.