Irezistibil

Dialog profesor - student

2010-03-05T11:22:00.003+02:00

Am primit acest mail de la un amic, preot in America, anul trecut cand am pierdut-o pe mama. Am vrut de mult sa il public, dar era in engleza si mi-a fost lene sa-l traduc. Azi m-am hotarat:

Un profesor de filosofie, ateu, vorbeste studentilor despre problema "credintei". Il intreaba pe unul dintre studentii pe care ii stia crestini:
Profesor: Esti crestin tinere?
Student: Da domnule.
Profesor: Deci crezi in Dumnezeu?
Student: Desigur domnule.
Profesor: Crezi ca Dumnezeu este bun?
Student: Bineinteles.
Profesor: Si crezi ca este puternic?
Student: Da domnule.
Profesor: Fratele meu a murit de cancer, desi s-a rugat zilnic sa fie vindecat. De fapt multi dintre noi ne rugam, sau ne-am rugat pentru cineva sa fie vindecat. Si asta nu s-a intamplat. Si atunci cum este Dumnezeu bun?
Studentul tace cu capul plecat.
Profesor: Nu ai un raspuns. Hai sa mai incercam. Exista rautate in aceasta lume?
Student: Da, exista.
Profesor: Exista rautate si exista peste tot in lume. In lumea pe care Dumnezeul tau a creat-o. Exista boala, imoralitate, ura, uratenie. Cine le-a creat.
Studentul tace.
Profesor: Exista 5 simturi prin care putem identifica si observa lumea creata de Dumnezeul vostru. Dar l-ai vazut vreodata pe acest Dumnezeu?
Student: Nu domnule.
Profesor: L-ai simtit, l-ai gustat, l-ai mirosit, ai avut vreo perceptie asupra lui?
Student: Nu domnule.
Profesor: Esti student la stiinte si in ciuda acestora tot crezi in existenta lui?
Student: Da, cred.
Profesor: Si totusi, conform protocolului demonstrat de catre stiinta, Dumnezeu nu exista, daca nu ai avut niciun fel de perceptie asupra lui. Cum poti sa crezi in existenta lui?
Student: Domnule profesor, in ceea ce priveste relele care exista in lume. Haideti sa o luam asa: exista caldura?
Profesor: Da.
Student: Si exista frig?
Profesor: Da
Student: Nu domnule, nu exista frig. Exista caldura: multa, extraordinar de multa, putina, sau deloc. Absenta caldurii este frigul. Exista intuneric?
Profesor: Da
Student: Va inselati din nou. Exista doar lumina. Multa, putina sau deloc. Intunericul este doar absenta luminii. Vedeti conceptul de Dumnezeu ca pe ceva ce poate fi masurat. Spuneti-mi, ii invatati pe studentii dumneavoastra ca omul se trage din maimuta.
Profesor: Da. Este teoria evolutiei.
Student: Si ati observat cumva aceasta evolutie cu ochii dumneavoastra? A observat cineva aceasta evolutie?
Profesorul scutura capul zambind.
Student: Si atunci daca nimeni nu a vazut-o, de ce credeti in ea?
Studentul se intoarce catre sala: A vazut cineva creierul domnului profesor? L-ati atins, l-ati simtit, l-ati mirosit, sau gustat?
Studentii rad.
Student: Conform protocolului demonstrat al stiintei, domnule profesor, nu aveti creier. Si atunci noi cum de avem incredere in dumneavoastra si in ceea ce ne invatati?
Profesor: Banuiesc ca e vorba de aceeasi credinta.
Student: Exact domnule.
Studentul era Albert Einstein.

Nimicuri pe fuga

2010-02-28T10:49:00.003+02:00

Inca un ministru idiot!

2010-02-19T12:06:00.003+02:00

Nemultumirile legate de idiotii care sunt numiti politic in fruntea unor ministere nu fac obiectulu blogului meu, dar azi nu m-am putut abtine. Aud ca ministrul muncii a venit cu o idee mirifica. Bai, astia chiar nu gandesc??? Cica alocatiile copiilor sa fie stabilite in functie de veniturile parintilor. Adica daca parintii au venituri mari, copiii sa aiba alocatii cat mai mici. Eventual sa nu le mai dam nimic, nu??? Prin urmare nici macar copiii sa nu mai fie egali in fata legii. Astia, ministrii, or fi auzit de chestii ca "discriminare", "psihologia copilului", "drepturile copilului"...??? Si daca n-au auzit de ce ma-sa se baga unde n-au habar?
Sa-i mai fac cateva sugestii acestui ministru:
- propun ca pentru copiii ai caror parinti au venituri mari sa nu mai fie invatamantul gratuit, ci cu taxa. Sau sa nu-i mai primim in scolile de stat, ci sa fie obligati sa mearga la scoli particulare. Si ia gandeste-te bai, ministrul lu' peste, ce de economii faci si cu chestia asta! E exact acelasi lucru pe care vrei sa-l faci tu cu alocatiile!
Nici de copii nu mai aveti loc in tara asta, cretinilor!

Casa mea... din vis!

2010-02-18T11:03:00.006+02:00

Se spune ca lucrurile bune vin pe neasteptate, nu? Sunt nascuta in zodia Taur. Nu c-as crede in horoscop, dar se spune ca e zodie de pamant si ca iubim natura. Pai da! Sigur ca o iubesc si inca cum! N-am indraznit niciodata sa visez ca voi avea o casa a mea, o casa pe pamant cu gazon si flori... Si totusi in 2006, un coleg de serviciu imi povesteste cum nu reuseste sa vanda un teren primit de la soacra, pentru ca terenul nu e chiar la strada, in rand cu celelalte case, ci retras la vreo 60 m in spate. Si mi-l deseneaza pe hartie. Hmmm, pentru mine ar fi fost terenul ideal. Mai trec cateva luni si intamplator ii povestesc iubitului meu despre cum, desi lasase la pret, colegul meu inca nu il vanduse. Si ne hotaram sa mergem sa il vedem... asa, doar ca idee, pt ca pretul era bun. Am mers si... ne-am indragostit de el. Colegul meu (si bun prieten de altfel) ne da un pret cu inca 3 euro mai jos. Va dati seama urmarea, nu? L-am luat! Si cu un credit de nevoi personale pe care il dam gata la sfarsitul acestui an.
In decembrie arhitectul ne-a inmanat proiectul casei pe care ne-am dorit-o: doar cu parter, dar cu un pod mai inalt in care sa putem amenaja un al treilea dormitor, in cazul in care Dumnezeu ne da 2 copii... Am fi vrut sa demaram si constructia casei, ca daca tot terminam creditul, sa facem altul, nu? Ca de... Stiti discutiile cu cat de tare au scazut preturile si cum piata imobiliara si a constructiilor este in scadere... Va spun eu: mentalitatea constructorului roman ar fi cam aceasta: decat sa accept mai multe contracte la un pret normal, mai bine trag cat pot de mult dupa unul (munca mai putina, bani mai multi). Pe de alta parte, ei cer, daca gasesc prostul sa dea... bravo lor! Exemplu concret: fratele meu si-a construit o casa cu 80 mp mai mare in 2007 cand preturile materialelor erau in general duble fata de cele de acum. Pret la rosu: 190.000 lei. Ce pret credeti ca am primit eu de la un constructor pt o casa mai mica cu 80 mp si repet in anul in care materialele sunt la jumatate? Ati ghicit! Acelasi!
Asa ca deocamdata stam si ne uitam la casa noastra pe hartie si visam la casa noastra pe pamant...
Dar va spun sigur: casa mea din vis e irezistibila! :)

Cadou

2010-02-13T11:07:00.004+02:00

14 februarie... dupa cum spuneam, nici nu o consideram o zi nemaipomenita, nici nu trecem indiferenti pe langa ea. Acum 3 ani, am primit inelul de logodna, acum 2 ani am fost la Paris, anul trecut am fost singura ca domnul era in misiune, anul acesta planuisem s-o facem lata la KFC :)) N-a mers, pt ca am fost invitati la ziua bunicii din partea sotului. Eu am scris un articol pe blog :), iar el a venit acasa cu o cutie! Vedeti voi ce era in ea...

De si Din dragoste

2010-02-11T12:19:00.008+02:00

Nu sunt nici pro nici contra "Zilei Indragostitilor". Sunt de acord ca nu e o sarbatoare romaneasca, dar nu sunt atat de indignata cum sunt unii in privinta ei. Eu, sincer, am impresia ca acesti indignati sunt putin frustrati din acest punct de vedere: al dragostei. Eu cred ca dragostea trebuie sa fie sarbatorita. Chiar foarte des, nu neaparat pe 14 februarie. Sunt indragostita si sunt fericita pentru asta si, desi nu ne facem cadouri special in aceasta zi, nici nu trecem nepasatori pe langa ea. Anul acesta am fi vrut sa dam o fuga pe la KFC. Sa ne destrabalam culinar, fiindca suntem fani, dar incercam sa "o facem lata" cat mai rar :).
Insa cum nu-mi place sa vorbesc despre mine, am sa vorbesc despre alti indragostiti. Cred ca oamenii se nasc sub diferite semne. Cred ca unii se nasc cu o karma buna, altii din contra. Si mai stiu ca m-am nascut cu o karma buna. Fara sa fiu vreo vedeta sau vreo posesoare de conturi babane in banci (pentru unii asta inseamna norocul) sunt o norocoasa. Si eu si el.
La fel si cei despre care vreau sa scriu. Amandoi s-au nascut cu o karma buna. Nu fac si n-am facut vrodata pasiuni pentru actori, cantareti... Sunt unii care imi plac si atat. Pentru acestia doi insa, am o afinitate speciala. De ce imi par irezistibili:
- pentru ca sunt talentati cu adevarat (ea a cunoscut succesul de la 14 ani, are o voce de inger si e atat de frumusica; sotul ei spunea intr-un interviu: "ma sublime femme...". Ce declaratie frumoasa!)
- pentru ca amandoi adora Franta si au ales sa locuiasca nu la Hollywood, ci in sudul Frantei.
- pentru ca sunt impreuna de 12 ani si in tot acest timp nu au fost zvonuri de luat in seama despre eventuale "devieri" de la relatia lor.
- pentru ca nu stau despartiti mai mult de 15 zile si cand sunt impreuna, lasa problemele la serviciu, ma rog, pe platoul de filmari, sau in studioul de inregistrari.
- pentru ca sunt discreti.
- pentru ca nu au incercat sa se schimbe unul pe altul (ceea ce este, dupa mine, secretul unei adevarate relatii de iubire). Intrebata la un moment dat daca "a reusit sa-l imblanzeasca", ea a raspuns: "cum adica? ca pe un leu?... nu, nu, totul a fost de comun acord. Imi este greu sa explic, stiu doar ca este ceva natural, clar si frumos".
- pentru ca "gelozia" (ce cuvant si sentiment urat si ieftin) nu exista in cuplul lor. Tot ea, intrebata daca nu o deranjeaza faptul ca exista o multime de femei care ravnesc la barbatul ei, raspundea: "Nu. Mi se pare ceva normal. Si eu l-as strange in brate tot timpul."
- pentru ca doar impreuna sunt completi: "I was in some strange kind of fog before we met... but being with Vanessa and having a family with her... just made things come together for me." - spune el.
- pentru ca au un stil nonconformist si pare ca nu-i intereseaza ce-ar putea crede sau spune altii despre ei. Pentru ca se vede ca pun pe primul plan ceea ce au impreuna: relatia si familia.
- pentru ca am gasit atatea asemanari intre povestile noastre...
P.S. Acesta poate fi considerat un cadou de Ziua Indragostitilor! La multi ani, iubirea mea!

Ranca in plina iarna

2010-02-07T20:57:00.009+02:00

Un week-end la Ranca. Pentru prima data. Am plecat foarte curioasa si sigura in acelasi timp ca o sa-mi placa. Asta dupa ce l-am refuzat categoric pe fratele meu care a venit la un moment dat cu propunerea: Azuga. Nu-mi place Valea Prahovei si nu-mi plac statiunile de acolo. Pe langa faptul ca sunt mizerabile, mizerabile, nici macar nu imi par a fi statiuni. Sunt niste orasele de la munte. Nu mergi acolo ca sa te relaxezi... cel putin nu aceea e ideea mea de relaxare. Si despre Ranca am auzit pareri negative, dar in general de la cei care au fost vara: ca e galagie pentru ca se construieste mult si ca nu ai ce face. Dar, am mers pe ideea ca, fiind iarna, nu se construieste, discoteci si terase nu sunt, deci n-are de unde sa fie galagie, cat despre ce-i de facut in statiune, faptul ca sunt 3 partii de ski, 2 de sanius si un patinoar mi s-a parut de ajuns pentru un week-end. Pe scurt ne-am intors cu ideea ca anul viitor sa mergem pentru o saptamana. Zapada cata vrei, drum curatat, pensiuni destule, cateva hoteluri pentru cei care sunt adeptii hotelului, partii, teleski ieftin, nu tu aglomeratie infernala, nu tu smekeri pe partie, liniste in timpul noptii, desi am stat intr-o pensiune la cativa metri de drum, partie pentru incepatori, medie si avansati, echipament pentru inchiriat cat vrei, atv-uri, locuri de parcare, o partie luminata noaptea, patinoarul si el cu nocturna. La patinoar de exemplu am platit exact cat platim si la Pitesti: 10 lei ora cu patine de la ei... Noi am avut tot ce-am vrut. Poate mai multe spun pozele :).

Un mic dejun irrrezistibil

2010-02-03T10:27:00.005+02:00

Iata un mic dejun pe care il ofer (prin poze doar, sau ca sursa de inspiratie) blogger-ului Geocer. Domnia sa a facut un lucru extrem. Extrem de onorant pentru mine: m-a propus la un titlu de blogul cel mai gustos. O chestie pe care desigur nu o merit, dar care m-a bucurat :). Si cum in ultimul timp am scris mai mult despre locurile prin care ma preumblu, azi mi-am gasit timpul sa scriu si despre unul dintre micile dejunuri pe care le prefer. Acesta este cel "vitaminizant". Ar fi cam pe locul doi in preferintele mele. Pe primul loc e cel frantuzesc, cu cafea croisante, unt, gem, branza topita. Daca se poate servit in Paris :) - deci e ceva mai complicat de atasat poze..
Dar sa ma intorc. Ma gandeam in timp ce scriam, daca oare George, cel care m-a onorat cu propunerea amintita mai sus, o fi adeptul acestui mic dejun (vitaminizant) sau mai degraba al micului dejun romanesc: oua jumari cu carnati. Mmm? Parca, parca as tinde catre a doua varianta, dar cum nu servesc, n-am nici poze. Asa ca raman la prima varianta: salata de fructe (mere, banane, portocale, kiwi, ananas) fara adaosuri de frisca si cateva feliute de chec (preparat de mine, dar nu va dau reteta, pentru ca nu-s prea sigura ca e foarte buna, avand in vedere ca o data imi iese, o data nu-mi iese...). Trebuie sa verific la mama soacra - ei ii iese de fiecare data. Ce sa fie, ce sa fie...
Daca nu e cu chec, e cu tiramisu.
Desigur, dupa toate astea, in cazul meu urmeaza cafeaua. In cazul sotului nu.
Este desigur un mic dejun de sambata sau duminica, fiindca astea-s zilele in care luam micul dejun impreuna. Dar imaginea micului dejun irezistibil pentru mine nu e completa fara masuta. Si ajung la inca o chestie irezistibila pe care am achizitionat-o si de care-s tare, tare incantata. Masuta de servit micul dejun in pat, pe care o zariti in poze. E luata de la un magazin TCM. Din bambus si la un pret acceptabil. Nu ca-i super??? Pofta buna!

Traiesc anotimpuri la maxim

2010-01-28T21:19:00.006+02:00

Facusem si noi o rezervare la o cabana la munte. Sa profitam cat de mult se poate de iarna asta adevarata. Ca asa o iarna nu-mi mai amintesc din copilarie. Nu zic ca n-a mai fost, dar stand in oras nu realizezi dimensiunile exacte ale anotimpului. In oras toate anotimpurile sunt diluate. Le vezi si le traiesti in adevarata lor splendoare doar in mijlocul naturii. De cand locuiesc in afara orasului si sunt ceea ce se numeste "navetist" am redescoperit anotimpurile. Iarna acum, iar ceva mai incolo abia astept sa redescopar primavara. Trebuie sa fie splendida. O sa va pun poze :). Dar sa ma intorc la rezervarea de la munte. Ce eram noi incantati, dar pustimea si mai si. Ioana a pus si poze de la cabana pe blog... cu pozele am ramas: pe blogul Ioanei (le gasiti repede, nu sunt cele cu carnetul de note :) ci urmatoarele)
In rest, iarna irezistibila :) - poate voiati sa vedeti o mini cascada inghetata :)
PS. Si totusi vom merge si la Ranca...

De ce mi-a placut Grecia

2010-01-23T11:41:00.009+02:00

De ce mi-a placut Grecia:
- pentru ca la 440 de euro, 2 persoane, cazare si demi-pensiune timp de 7 nopti, n-am avut de ce sa ne plangem: curatenie, aer conditionat, frigider, liniste, mancare buna si muuulta, servicii bune.
- pentru ca au peisaje superbe, cobori de pe munte in mare, au livezi imense de maslini, leandri infloriti in nuante minunate...
- pentru ca au o arhitectura de care nu ai cum sa nu te indragostesti (bineinteles ca imediat mi-am dorit o casuta in stilul acela).
- pentru ca apa si plaja erau curate, linistite si neaglomerate
- pentru ca gatesc foarte bine fructe de mare si miel (sunt fan caracatita la gratar).
- pentru ca sunt respectuosi, sociabili, zambareti, adica stiu sa faca bani fara sa te faca sa-ti para rau ca ii scoti din buzunar.
- pentru ca si cand ploua e atat de frumos.
- pentru ca e atat de linistita si de relaxanta atmosfera, incat uiti de tine si de timp (ma uitam la telefon sa vad in ce data suntem).
- pentru ca au orasele port atat de pitoresti.
- pentru ca am fost in gasca :) si-am mai incins seara in balcon cate o partida de rummy, scrable, sau carti, la un pahar de vin, o cutie de alune si o felie de pepene grecesc....
P.S. Scopurile vacantei au fost: odihna, plaja, inot.

Premiul intai cu coronita

2010-01-21T11:26:00.002+02:00

Am primit un premiu de la Simion Cristian
Eu am inceput de curand sa activez in domeniul asta si-mi dau seama ca nu-s asa cunoscatoare. Nu prea ma descurc sa blogg-eresc. Asa ca, bineinteles ca ma mandresc tare cu premiul meu. Ca un copil de clasa intai cu coronita la final de an. Trebuie sa postez datoriile premiantilor pe blog, ceea ce voi face mai jos si de asemenea, sa dau mai departe premiul.
Datoriile premiantilor sunt:
Iată cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Trimit si eu mai departe premiul urmatorilor: Canguru', Disa, Ema Hategan, Ema Pirciu si Ioana mea

"E criza" si nu numai

2010-01-19T21:14:00.005+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=9FxL2MBne2A&feature=related

Melami
a pus azi pe blog cateva melodii frumoase. Asa ca hop si eu cu cine "mi-e irezistibil": Taxi. De fapt sunt 2 trupe romanesti carora nu le rezist, mai ales daca-i vorba sa-i vad in concert: Iris si Taxi. Imi plac baietii de la Taxi de mor: sunt haiosi, Dan Teodorescu are o voce frumoasa, iar piesele sunt de-a dreptul irezistibile. Sunt exemplul ideal care demonstreaza ca se pot face cantece bune care nu doar ca au cuvinte, au logica, dar sunt chiar istete, inteligente. Nu stiu daca as putea face un top al preferintelor mele in ceea ce priveste cantecele baietilor de la Taxi. Imi plac chiar toate, toate. La cele mai multe dintre ele, am zambit la prima auditite, la cateva m-am "emotionat romantic". Mint. Nu doar "la cateva", ci la multe: Luna, Jumatatea mea, Tu nu mai esti, Mi-e dor si doare, Te vad in toate femeile, sau Stelele care cad. Pai pot eu sa compar versuri ca: "Daca azi.../ Drumul pe care erai s-a inchis/ Poate ca nu era, drumul pe care trebuia/ Sa alergi spre vis..."(Stelele care cad) cu... sa zicem "celebrele": "Acum te las, te parasesc, te-as lua cu mine/ Dar n-am bani de bilet/ Ma faceai si-o faceai zambind"...(Akcent) puah!
Daca aveti ocazia sa-i vedeti intr-un concert in club, nu-l ratati; e show. Am fost la 2 pana acum. Il astept pe urmatorul... Abia-l astept. Cat despre noul cantec, cel cu criza (uita ca se poate face si "misto" de criza asta), sincer, m-am recunoscut. Mai ales in strofa cu cremele :)
In loc de final, alte versuri irezistibile de la Taxi (ce-mi vine repede in minte, pentru ca, in realitate, pentru mine, toate cantecele lor sunt irezistibile). Versuri care taaare mi se mai potrivesc:
- "Toata ziua fac economie si nu-nteleg unde se tot duc banii"
- "Sunete-nfioratoare se-aud de la vecina de sus./Mi se ridica tare/Parul de pe maini si picioare./"
- "N-ai cum/Sa te prefaci ca nu exist/N-ai cum/Sa spui ca vii si sa nu mai vii niciodata/N-ai cum/Sa uiti ca e ziua mea./"

Si ceva mai multe versuri pentru mama mea:

A doua zi, au venit, sa imi spuna ca ai murit
Sunt niste prosti, ei nu stiu cat ai visat
Sa zbori

Nu-i niciun mister
Te-ai ratacit in cer

Si esti doar prea sus sa te mai aud
Prea sus sa-ti simt parul ud
Prea sus sa te mai vad
Dar esti doar prea sus sa iti mai zambesc
Prea sus sa te mai gasesc
Mult prea sus dar stiu ca esti...

Week-end la Moeciu!

2010-01-17T17:58:00.009+02:00

Spre deosebire de multe femei, nu sunt o impatimita a shopping-ului. Desi, ma relaxeaza intr-adevar, mersul la cumparaturi intr-un hypermarket pitestean, unde stiu unde se afla toate raioanele si ma descurc usor printre ele. E vorba de Auchan. Aici imi fac in fiecare week-end cumparaturile pentru sapatamana ce urmeaza. Si cu asta probabil ca imi satisfac pofta de shopping. Cum insa se spune ca "suma viciilor este intotdeauna egala", cred ca compensez cu calatoriile si excursiile. Nu rezist! Nici nu incerc. Sunt convinsa ca sunt putine chestii cu care ramai in viata: amintirile din locurile frumoase pe care le-ai vizitat sunt printre ele; rochiile, pantofii si gentile, nu!
Dar sa ajung la ideea principala: excursii si calatorii. Una dintre zonele pe care le ador si care pentru mine chiar e irezistibila este culoarul Rucar-Bran. Vad peisajele acelea cel putin o data pe an de vreo... 20 de ani si inca nu m-am saturat de ele. Este de asemenea destinatia ideala pentru un week-end la munte, care sa nu presupuna un drum foarte lung. Ultimul week-end petrecut in zona (cu exceptia revelionului) a fost la Moeciu. Am ajuns pe o vreme de toamna, dar spre marele nostru noroc, a nins peste noapte. Ne-am trezit dimineata intr-o iarna ca-n povesti. De obicei cautam o cabana cu putine camere si o inchiriem pe toata, inclusiv living si bucatarie, asa incat un week-end ne costa pana in 3 milioane de familie, cu tot cu drum si mancare. Dau cateva detalii pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori sa povestesc ca am fost la munte si mi s-a replicat: "eee, ai bani!". Sunt exact in clasa de mijloc si personal, 3 milioane pentru cateva zile de relaxare, nu mi se pare chiar asa o suma mare. Astea-s chestiile in fata carora nu rezist. A! Si inca ceva, cabana sa fie retrasa de la drum, sa aiba curte mare. In week-end-ul despre care vorbeam, la Moeciu, ne-am cazat la o vila cu 5 camere, fiecare cu grup sanitar, living, bucatarie, undeva pe drumul spre satul Pestera. Sa incercati zona, daca n-ati ajuns inca. E superba!

Simion Cristian sau Cristian Simion?

2010-01-15T10:23:00.004+02:00

Cred ca am ajuns la final in jocul nostru bloggeristic propus de Geocer. Azi e randul lui Simion Cristian
Intrebare: care e numele si care e prenumele??? In ordinea in care sunt scrise, vreau sa cred ca Simion e prenumele. Pentru ca altfel e de rau. Doar la catalog se scrie in ordinea: nume prenume. Si in alte acte fff oficiale.
Blogul lui e curat si organizat. Noroc cu poza, ca altfel era mult prea serios. Articolele, in schimb, sunt savuroase. O fi el inginer (dupa cum am aflat de la altii) dar are talent, frate. Si simtul umorului si pe unele le mai si ilustreaza cu cate o fotografie facuta, cred, de catre sotie. Mi-a placut mult "cosul de gunoi" si vad ca avem o suferinta comuna in ceea ce-i priveste pe vecinii "de deasupra". Pfff, ce specimene... Cei care ma mai cititi pe aici, ati observat poate, ca-s o impatimita a jurnalelor si a experientelor personale. Le-am cautat desigur si pe ale lui. Repede in categoria "personale" (v-am spus ca-i ordonat si organizat). Hm... doar 4 articole personale, dintre care unul de 3 cuvinte: "...e ziua mea!". Si totusi le-am gasit! In "cuget deci gandesc!". Acolo se lasa descoperit cel mai mult. Si mi-a placut ce-am descoperit. Oricum il citesc zilnic de cand l-am descoperit. La final revin la dilema: care e numele si care prenumele???

Cand vine vara, doamna doctor???

2010-01-14T10:56:00.003+02:00

Ca sa vezi cat de cald e vara: Melami
Am mai spus in comentariile mele legate de jocul acesta propus de Geocer ca am descoperit oameni cu care am foarte multe in comun. Conform zicalei romanesti: "cine se-aseamana se-aduna". Pe blogul lui Andrei despre care am scris, am gasit superbele poze pentru infrumusetarea starii de spirit, cu mare si soare. Despre blogul acesta e de ajuns sa-i spun adresa: si la vara cald... si eu care ador vaaaraaaa. Melami e "doamna doctor" si blogul ei, mie, imi da impresia ca bate catre un cabinet medical: simplu "mobilat", foarte ordonat, zugravit in alb, numa' bun! Faptul ca geanta posesoarei nu arata a geanta de doctor :) denota ca medicii sunt si ei oameni! Imi place tot ce scrie: povesti personale multe, fara nici o teama de a se dezvalui. Si pune si poze!!! Un medic care ar fi putu fi foarte bine scriitor sau jurnalist, fiindca are tot ce-i trebuie: rabdare sa scrie, talent, simtul umorului. Pentru mine una a intrat in lista de lecturi zilnice. Daca pe la altii am mai comentat ca as fi vrut mai mult culoare pe blog, la Julie, de exemplu, aici nu e cazul. Mi se pare ca se potriveste perfect doamnei doctor :).

Rappa_ru sau cum e sa ai 18 ani

2010-01-14T10:35:00.003+02:00

Am ramas in urma si nu e frumos. Asa ca, remediez: Andrei, ai o adresa foarte interesanta, o propozitie ca un motto, care chiar imi place. Dar vai, cat de greu mi-ar fi sa o tastez... Noroc cu tehnica asta, ca nu e nevoie. Ca sa trec mai departe, si titlul blogului e pe gustul meu :) denota si optimism si drag de viata... Imi place de mor apusul (sau rasaritul?) ala de soare, doar pasarile mi se par cam mari... par niste pasari modificate genetic, monstruleti.
O chestie care m-a frapat a fost varsta autorului. Descoperind de curand blogul, am citit ceea ce a scris in ultimul timp dar nu si cele scrise despre el. As fi crezut ca e putin mai mare ca varsta, pe la 27, 28. Nu ma intrebati de ce ca nu pot sa raspund. Pur si simplu. Recunosc ca e vina mea ca nu studiez cu atentie blogurile pe care le citesc. Citesc ce imi place si gata. Nu stau sa ma uit cine scrie, cu ce se ocupa, ce varsta are. Daca imi place ce scrie, citesc. Superba ideea cu "infrumusetarea straii de spirit" - mare, soare... tare-mi sunt dragi si mie. Imi dau seama cat de slab e blogul meu. Uite, o chestie ca asta as pune si eu...
Un blog frumos, intrat in jocul bloggeristic propus de Geocer, joc in care m-am inscris si eu, desi, la cata experienta aveam la chestia asta... nu stiu ce-a fost in capul meu.

L'ogatu , Logatu'

2010-01-11T22:49:00.003+02:00

Sa continuam jocul propus de Geocer.
Criticam bloguri. Auzi, eu critic de bloguri! Pai eu abia ma descurc prin al meu si sa ma apuc sa critic... Ce tupeu. Dar imi spun si eu parerea, asa ca nepriceputu'. Acu', daca tot m-am inscris.
Azi trebuie criticat blogul Logatului.
Pai cum sa il critic eu pe el??? Omul e specialist, cu asta se ocupa, cu site-urile. Asta e o informatie pe care o am de la o colega de serviciu de-a lui... ma rog, nu stiu exact daca el lucreaza tot acolo sau doar colaboreaza cu institutia respectiva (colega care l-a vorbit de bine, bine). Dar hai sa spun: ca si pe ceilalti pe care ii am in lista mea de bloguri de la profil, il urmaresc zilnic (daca reusesc sa deschid zilnic calculatorul personal, ca de la serviciu nu intru). Imi place ca e scurt :) Am mai marturisit tot in cadrul acestui joc ca nu prea am rabdare sa citesc articole lungi. Bine, el e chiar foarte scurt. initial am fost putin descumpanita, dar apoi m-am invatat cu stilul lui. Am gasit de multe ori chestii super simpatice ( de ex. lectia de cromatica pentru politicieni - doar una dintre ele, care mi-a venit acum rapid in minte). Interfata blogului e super simplista si barbateasca: alb-negru-gri (culori dupa care nu ma dau in vand) dar dupa cum spuneam, barbatesc. Ma gandeam daca sa-l critic, spunand ca e prea simplist... dar nu. Probabil ca asta e stilul lui, scurt si la obiect, poate nu-i place sa vorbeasca mult, probabil ca nu se dadea in vant sa scrie compuneri la orele de literatura. Nu ca nu ar sti sa le scrie. Cred ca recunosc o anume tipologie de elev: destept, cu inclinatii spre real, dar care invata si la materiile "umane" ca doar nu e mare lucru.
Imi place si ca are titlurile evidentiate cu rosu si mi-e usor sa gasesc articolele scrise de cand nu am mai citit. Imi cam displac trimiterile din josul articolului, cele de la "s-ar putea sa iti placa si...". Cum el scrie scurt, am impresia ca ma izbesc de ele.

Fetite dulci ca-n Bucuresti ...

2010-01-10T22:19:00.004+02:00

In jocul bloggeristic in care m-am inscris si in care incercam sa fim critici de bloguri, astazi e ziua Iuliei

Ii stiu blogul doar de vreo saptamana, de cand a inceput acest joc, dar tare ma bucur ca am avut ocazia sa-l descopar. In primul rand am devorat articolele ei despre vacante. Si eu sunt o impatimita a vacantelor. Si n-am fost in locurile in care a fost ea (cu exceptia Parisului). O chestie care mi-a placut mult: faptul ca are organizate frumos articolele: "din viata", "blog de Bucuresti", "vacante si calatorii". O chestie pe care trebuie sa o fac si eu. Sa vad daca ma descurc. Sa mai recunosc, ca si in cazul celorlalti participanti la joc, imi plac cu precadere articolele care dezvaluie cate ceva din viata, sentimentele, trairile ei. Si are articole foarte frumoase in categoria asta. Le prefer cu mult mai mult pe acestea decat pe cele in care comenteaza diverse chestii din viata noastra a tuturor: vezi politica, guvernare, criza... Probabil pentru ca atat m-am saturat de ele la televizor (incat am ajuns sa nu ma mai uit cu zilele). Mi-au placut din viata ei, povestea masinii de paine :)), povestea "de miercuri dimineata", sau cea "de week-end", sau faptul ca am aflat ca foloseste iesirea de la "Timpuri Noi". Pentru mine astea-s povestiri savuroase. Inca ceva: Iulia m-a invatat sa pun linkuri!!! Adica si-a dat seama nu doar ca nu stiu sa o fac, dar si de faptul ca as vrea sa stiu. Si mi-a scris pe mail!!! Ca un prieten. cred ca daca as fi cunoscut-o in realitate mi-ar fi placut din prima. Si mi-ar fi devenit si prietena.
E un lucru ... nici nu stiu exact cum sa definesc: mi se pare ca interfata blogului nu reda exact felul ei de a fi. M-as fi asteptat la culori mai vesele. Parca gri-ul acela e cam barbatesc. La prima vedere as crede ca autorul e un barbat. Aici s-ar putea sa nu fiu foarte obiectiva, intrucat eu am o problema cu culorile. V-aduceti aminte de rosul si verdele de pe blogul meu?!

Copilarii

2010-01-10T11:02:00.003+02:00

Am o nepoata, din partea fratelui, care mi-e tare draga. Are 11 ani si are blog: Povestile Ioanei

Pe care scrie. Ma gandeam la ce faceam eu la 11 ani. De scris, nu scriam decat temele. Citeam mult. Si ma jucam niste jocuri de care cred ca nepoata mea nici macar nu a auzit, dar sa le mai si joace: "Tara, tara, vrem ostasi!", "Castel", "Zaresc un print calare", "Ratele si Vanatorii", "Taranul e pe camp"... cel mai des jucam "Castel" in parcarea din spatele blocului. Si mai jucam carti in scara blocului: kems, macao... Eram multi copii si mai toti semanam: bine crescuti, cuminti, cum erau pe atunci copiii. Blocul in care stau acum are o parcare imensa. Singurul joc pe care il vad aici de 1 an si jumatate de cand m-am mutat, e cel de fotbal. Iar vocabularul pe care il aud cand trec printre ei ma face sa grabesc pasul. Daca as avea un copil nu l-as lasa sa iasa cu ei. Nu mai stiu copii sa se joace, au atat de multe altele de facut... Cred ca, desi am avut o copilarie cu multe lipsuri, am avut insa o copilarie mai frumoasa. Mai... copilarie. Imi place blogul nepoatei mele, fiindca e ca ea: cuminte, copilaresc si istet.

Jeune et Julie

2010-01-09T20:59:00.004+02:00

Acest articol face parte din cele dedicate jocului bloggeristic propus de Geocerr prin care de cateva zile incercam sa fim critici de bloguri.
Julie imi place. Atat cat am cunoscut-o din blogul ei. Un blog frumos, poate cu prea mult alb, ceea ce ii da o nota de seriozitate si maturitate. Am ramas putin uimita cand am vazut ca are doar 16 ani. Nu am cum sa o critic, pentru ca nu am cum sa fiu obiectiva. Ar trebui sa o privesc cu ochii mei de la 16 ani, sau macar 18. Si a trecut cam mult de atunci. Sa spun doar ca uneori imi pare prea melancolica si matura. Dar asta nu inseamna ca e de rau, nu? Mi se mai pare uneori ca se dezvaluie prea mult. Ca in jurnalul pe care il tineam si eu in adolescenta. Doar ca pe al meu il citeam doar eu. Pana mi l-a gasit mama :) inevitabil. Dar asta iar nu e de rau, ba din contra, arata ca e o fire deschisa. Imi plac zambetul larg din dreapta si florile din stanga, imi place ca iubeste Franta, ca si mine (foarte mult). Imi plac mult postarile in care e plina de optimism, sau cele vesele. Isi scrie trairile. E un altfel de blog, un blog ce ma face sa zambesc usor melancolic.

Oana Pelea - Jurnal

2010-01-08T15:39:00.003+02:00

Voiam de mult timp sa scriu despre ea. Atat despre carte cat si despre ea, Oana Pelea. Pentru mine, irezistibila Oana Pelea, fiica si mai irezistibilului Amza. De fapt, n-am multe de scris, doar ca o consider o actrita remarcabila si, in urma lecturarii jurnalului si o persoana remarcabila. De altfel nu aveam nicio indoiala. Numai cand ma gandesc la mediul in care a copilarit si crescut. Fiica unui atat de mare actor, inconjurata de toti marii actori ai vremii... trebuie sa fi fost un mediu minunat in care sa te dezvolti ca om. Si din cate am citit in jurnal asa a fost. In plus mie mi-a placut intotdeauna si ca femeie. Desi (asa cum scrie ea si in jurnal) unora le-a parut o femeie urata, eu am vazut-o intotdeauna ca pe o femeie frumoasa. Spune cineva, nu mai stiu cine, e un citat celebru, ca "frumusetea vine din interior". Poate ca de aceea eu am vazut-o ca fiind frumoasa. Pentru ca, trebuie sa recunosc, sunt printre cei carora frumusetea (masculina sau feminina) fara nimic in "interior" nu ma atrage. Despre carte... inainte sa o citesc o prietena mi-a spus: "sa-mi povestesti ce ai simtit citind-o, am auzit ca multe femei s-au recunoscut in trairile ei". N-a fost cazul meu. N-as putea spune ca am gasit multe lucruri in comun, dar cartea mi-a placut. Bine, eu si sunt o impatimita a "jurnalelor". Nu sunt critic de carte, asa ca cred ca e de ajuns sa spun ca mi-a placut. In rest, va copiez cateva fragmente, pentru cei care nu ati citit-o inca. Sunt doar cateva pe care le-am retinut, despre gandurile ei. Pe langa acestea, am adorat toate povestioarele, amintirile despre momente si personalitati ale romanilor.
- ...am o certitudine: ca nu am habar de nimic. Ba nu, am doua. Prima e ca exista Dumnezeu. A doua - ca o iubesc pe mama."
- "mi-e dor de oameni delicati si buni.De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa."
- "Daca am urat ceva in viata, a fost sa plec dintr-un loc in altul. Sa ma despart, sa las oameni in spatele meu."
- Am obosit, Batrane. Da-mi un semn ca mai e nevoie pe aici, cum zicea tata, de mine."
- "Daca as fi pe Luna si as privi Pamantul, as avea nostalgia Pamantului. As fi mult mai ingaduitoare."
- Ingerul meu are aripi grele de lemn din cauza pacatelor mele. Iarta-ma, ingere greu."

Serios dar pus pe glume = Geocer

2010-01-08T14:25:00.002+02:00

Hmmm, azi ar trebui sa criticam blogul lui Geocer
cel care a si propus acest joc al criticilor. In primul rand vreau sa ii multumesc pentru ca datorita acestui joc am mai invatat cateva chestii legate de blog si mai ales am cunoscut (bloggeristic) oameni super interesanti cu care, am descoperit, ca am multe in comun. Ca doar, vorba ceea: "cine se aseamana se aduna". Blogul lui arata super. Se vede experienta si faptul ca ii place intr-adevar, ca pune suflet in el ca intr-o chestie personala, dar pune si munca si seriozitate, asa ca intr-un job. Imi place ca e "pus pe glume", dar in realitate postarile serioase sunt mai multe decat cele puse pe glume. Probabil pentru ca blogul e unul "serios" si doar el e pus pe glume. Mie mi-ar placea mai multe glumete, dar na, viata nu nici ea prea roz si plina de fluturasi ... Scrie despre foarte multe lucruri, de prin toate domeniile. Banuiesc ca sunt chestii despre care vrea sa-si spuna parerea, ca doar de-asta a creat blogul: "aici veti gasi opiniile mele...". Adica sper ca nu scrie unele chestii doar ca sa scrie ceva pe blog. Nu pare genul. Ca si in cazul Emei trebuie sa recunosc ca articolele lungi le citesc oarecum pe diagonala. De exemplu a avut de curand unul despre Boboteaza. In schimb le savurez din plin pe cele haioase, cum ar fi cel despre "agentul 007" pe care l-ar intruchipa chiar el printre bloggeri. Inteleg ca au mai fost jocuri de genul acesta propuse de el. E super tare. Pentru mine acesta a fost primul, dar voi continua sa raspund provocarilor lui.

Ema, elle m'a ...

2010-01-07T21:31:00.002+02:00

m-a cucerit. Ar fi continuarea in limba romana a titlului in franceza pe care l-am dat acestei postari. Un articol care face parte din jocul blogeristic propus de Geocer joc in care trebuie sa fim critici unii cu altii. Critici de bloguri. Cei care ne-am inscris. Azi e ziua de criticat blogul Emei. Ema este unul dintre cei mai buni oameni de televiziune care au lucrat in Arges TV. Are un blog frumos, imi plac pozele cu ea si cu bebe Florin si imi place ca pe langa idei, comentarii si opinii (pe astea le are toata lumea pe blog) ea are in plus si "bombaneli". Pai asa e. Ce-ar fi viata daca am fi tot timpul seriosi cu ideiile si opiniile noastre??? Asa, cu bombaneli pe ici pe colo, are mai mult farmec. Ba mie chiar mi-ar placea si mai multe bombaneli pe blog. Ca si mine, am observat ca nu scrie foarte des. Ba chiar are zile-n sir in care nu scrie. Pun pariu ca are multe altele de facut in acel timp asa ca e de inteles. Numai la bebe Florin daca ne gandim. Uneori, cred ca atunci cand are timp liber destul si chef de scris pe masura, scrie niste articole luuungi. Si mai serioase. De exemplu cele despre cartile citite. Interesante desigur. Dar eu nu ma dau in vant dupa ele: vad despre ce carte e vorba, caut ideea principala, adica i-a placut sau nu si gata. Prefer bombanelile scurte si haioase ale Emei. Si reportajele ei. Daca ar mai fi durat putin as fi inscris unul sau doua dintre ele la premiile APTR.

Radio pur si simplu

2010-01-07T13:01:00.009+02:00

Lucrez in radio (mie imi place sa spun "fac radio" dar nu e chiar o exprimare literara) din 2001. Neintrerupt. Ba nu. Mint. Cu o intrerupere anul trecut, timp de catveva luni. Am adorat dintotdeauna radioul pentru ca am crescut cu el. Parintii mei aveau in bucatarie un radio Gloria care mergea non-stop cand era cineva acasa. Si majoritatea timpului il petreceam in bucatarie pentru ca, pe vremea lui Ceausescu, acolo era cel mai cald... Dupa ce am terminat facultatea si am vazut anuntul de angajare al unui post de radio local care urma sa inceapa sa emita, m-am dus la interviu. Imi aduc aminte ca nu aveam mari sperante, nu-mi faceam iluzii si m-am dus oarecum detasata. A fost un interviu tipic de genul "cititi textul: capra sare piatra..." - proba de dictie si mi-au mai pus cateva intrebari de cultura generala, parca si ceva de genul: ultima carte citita si ultima piesa de teatru vazuta. Mi s-a cerut sa pregatesc o caseta pe care sa ma inregistrez vorbind ca si cum as fi in emisie la radio. Am facut-o dupa ce l-am ascultat cu atentie cateva zile pe Paul Grigoriu la RRA. Si la o saptamana dupa ce am dus caseta am primit un telefon de la un domn care imi spunea: tu ai mai lucrat in radio? Asa a inceput marea si minunata aventura. Cu un radio local la care mi-am facut cativa prieteni pe viata. Dupa vreo 4 ani am facut pasul urmator, la un radio national. Cel mai drag. National FM. Am stat si aici cred tot 4 ani. Au fost cei mai frumosi ani din viata mea. Am invatat enorm, enorm si am cunoscut oameni de o calitate si o valoare formidabile.Din nou mi-am facut prieteni pe viata. Radioul e... cum sa va spun, iti intra in sange. La radio nu te duci ca la serviciu, ci ca intr-un loc unde iti pui in aplicare un hobby. In afara radiourilor unde am lucrat am cunoscut oameni si din alte radiouri. Peste tot e la fel. Sunt oameni deschisi, sufletisti, saritori si mai ales veseli! Nu spun ca nu sunt conflicte, nu-s momente de stres... bineinteles. Pana la urma si radioul este o afacere, trebuie sa faca si bani, altfel... Caci de aici, de la bani pleaca toate relele. Dar in cea mai mare parte a timpului atmosfera este destinsa si frumoasa. Sa fie oare datorita muzicii??? E posibil. Radioul te ajuta sa treci mai usor si peste problemele personale. Imi aduc aminte ca la radioul local la care lucram faceam matinalul. Intr-o dimineata la 6 inainte sa plec de acasa am primit un telefon... murise nasul meu. M-am dus la radio, am facut emisiunea... Glasul oamenilor de la radio e intotdeauna asa cum trebuie, vesel, relaxat. Dar sunt oameni si ei si au desigur problemele lor personale. Insa radioul te face sa treci peste ele. Trebuie sa te mobilizezi si reusesti. E si foarte greu sa lipsesti. Ascultatorii se asteapta ca atunci cand dau drumul aparatului de radio sa il auda pe cel pe care stiu ca trebuie sa il auda. Munca intr-un radio iti imbogateste viata in mod extraordinar. Da, e chiar irezistibil. Cel putin pentru mine. Consider ca cea mai mare bogatie pentru mine sunt oamenii pe care i-am cunoscut lucrand in radio. Imi sunt tare dragi, asa ca am pus poze mai mult cu ei :)

Azi critic un Cangur

2010-01-06T21:33:00.003+02:00

M-am inscris intr-un joc al blogger-ilor. Un joc propus de geocer aici: http://geocer.net. Foarte tare ideea. N-am stiut in ce ma bag, dar imi plac provocarile in general asa ca am acceptat imediat. Toti cei inscrisi se supun criticilor celorlalti. Dar am eu impresia ca, dat fiind faptul ca ne cam asemanam din punct de vedere intelectual, nu vom avea foarte tare de criticat. Ieri am fost eu in vizor. Au fost blanzi cu mine si le multumesc. Mi-a devenit clar ca trebuie sa schimb culorile blogului, ca trebuie sa incerc sa nu-l mai prescurtez pe "pentru"... Azi e randul Cangurului: http://can-gurul.blogspot.com
Posesorul blogului mi-a fost coleg, dar de chestia asta mi-am dat seama tarziu dupa ce ii urmaream blogul de ceva timp fara sa stiu cine e in spatele lui. Unul dintre colegii care chiar facea treaba buna. Asa cum face si cu blogul. Mie imi place. Culori frumoase (nu ca la mine), articole interesante de prin toate domeniile. Unele dintre ele nu imi starnesc personal curiozitatea, citesc inceputul si renunt (de ex. cel cu "Veveritele") dar asta e o chestie care tine de mine si de ceea ce ma intereseaza intr-un anume moment. Dar marea majoritate imi plac. Cum imi place si faptul ca scrie corect si organizat. Am descoperit inca o chestie care "ne leaga". Si pt el 2009 a fost: "cel mai nenorocit an din viata mea". Bingo! Mi-ai luat vorbele din gura. Singurele chestii dupa care nu ma dau in vant de pe blogul lui sunt cele doua "motto(are)" ale vietii sale: daca cel din Forest Gump mai merge, cu greu, dar il accept, cel din folclor e mult prea pesimist. Si mie nu-mi plac oamenii pesimisti. In plus, cunoscandu-te personal, nu te recunosc in acest motto. Poate ca da, viata e scurta, dar sigur, sigur are si muuuuulte chestii frumoase. Tocmai tu care o ai pe Erika sa vii cu citatul ala???

Irezistibilul Craciun in familie

2010-01-03T15:05:00.006+02:00

Iata, am revenit cu poze de la "irezistibilul Craciun". L-am petrecut asa cum am planuit, in familei, ca de obicei. Ma gandeam la cat de frumos trebuie sa fie Craciunul petrecut la tara. In familie bineinteles. Sa stai nu doar cateva ore, ci cateva zile cu toti cei dragi alaturi, mai ales cum a fost anul acesta si cu ceva zapada... Ma rog, in Pitesti era mai mult mocirla si ploaie. Ma gandesc ca pe la tara a fost mai bine. Pentru noi au fost cateva ore frumoase, incepute cu schimbul de cadouri, continuate cu masa... ca pe la romani. Ma tot gandesc la un Craciun la Viena. Asa, pt ca am auzit ca orasul e superb de sarbatori. Dar nici sa renunt la sarbatoarea petrecuta cu familia nu-mi vine. M-am gandit si la varianta Craciunului cu familia la Viena. Dar ma indoiesc ca ne-am putea aduna cu totii sa mergem si, in plus, dispare si farmecul adunatului in jurul mesei in intimitatea casei tale. Asa ca, raman deocamdata la aceasta varianta: Craciunul, irezistibil pt mine, e inca cel petrecut cu familia acasa. Si cum suntem familie maricica, sa specific: acasa la unul din noi. Nu conteaza la care. Tot acasa ma simt.

Sarbatori Fericite!

2009-12-23T21:30:00.003+02:00

Vreau sa va doresc tuturor celor ce treceti pe aici: Sarbatori Fericite cu cei dragi alaturi! Pe 24 spre 25 la 12 noaptea imi voi pune o dorinta. Se spune ca la o asa mare sarbatoare se deschid cerurile. Si voi multumi Celui de Sus pentru toate clipele si zilele frumoase petrecute anul acesta alaturi de cei dragi si pentru puterea pe care mi-a dat-o atunci cand am avut nevoie sa trec peste momente mai grele. Voi reveni desigur cu poze de la irezistibilul Craciun in familie.

In Parcul Manastirii e iarna ca-n povesti!

2009-12-21T19:59:00.008+02:00

O plimbare prin curtea Manastirii este irezistibila indiferent de anotimp. Insa iarna nu mai fusesem. Este ca-n povesti. Nu suntem noi maestrii in poze, plus ca-s facute cu telefonul, dar eu cred ca se vede cat e de frumos. In plus e o atmosfera de liniste si de pace sufleteasca si de comuniune cu Dumnezeu. Sigur, cu conditia sa nu fie o mare sarbatoare... atunci totul devine urat: lume multa, galagie... Eu n-am mers niciodata la marile sarbatori, in schimb imi place sa merg in zilele obisnuite cand am senzatia ca acolo ma linistesc, ma relaxez, ma apropii de Dumnezeu, imi recapat puterile si increderea.

Irezistibilul Egipt

2009-12-18T10:05:00.013+02:00

De fapt voiam sa scriu despre cum pentru mine iarna este irezistibila. Dar n-am gasit pozele corespunzatoare si mi-a fost cam lene sa le caut. Asa ca am trecut de la iarn a la extrema cealalta. In Egipt au fost cateva lucruri care nu mi-au placut: mizeria, tiganeala si mancarea. Insa trebuie sa recunosc ca m-as intoarce oricand. Mai ales la Sharm El Sheik... In ciuda chestiilor enumerate mai sus, Egiptul e totusi irezistibil.

Mar cu scortisoara...

2009-12-17T09:51:00.009+02:00

M-am hotarat. Sunt preferatele mele de aceste sarbatori. Pfff...pe langa multe altele traditionale... Dar sa-mi revin: am descoperit acum vreo 2 saptamani ciocolata cu mar si scortisoara de la Heidi, din colectia Winter Venture. Mmmmmmmmmmm... chiar ma duce cu gandul la iernile din copilarie, cand nu aveam dulciuri prea multe, asa ca ai mei faceau seara mere coapte la cuptor. Mere aveam destule de la tara. Si le bagau intr-o tava la cuptor, presarate cu scortisoara. Doamne, cum mirosea in toata casa si apoi stateam si salivam uitandu-ma la ele pana cand se mai raceau putin ca sa le pot manca. N-am mai facut asa ceva de ani buni. De ce? ... ar fi mai multe raspunsuri, dar asta e. Am descoperit ciocolata aceasta care mi-a adus aminte de acele seri. Exista si versiunea cu portocale si scotisoara, dar preferata mea este aceasta cu mar. Si am mai descoperit si turta dulce de la Kaufland. Cu ciocolata si cu forme frumoase: inimioare, braduti, cizmulite, semiluni... imi plac mult cele cu roz...

Inca un brad!

2009-12-16T10:40:00.005+02:00

N-am rezistat si ne-am mai luat unul. Dupa ce l-am impodobit pe cel artifical pe care ni l-am cumparat impreuna in anul in care am inceput relatia noastra (adica are valoare sentimentala, aici vreau sa ajung) l-am vazut si pe acesta la Practiker. M-am indragostit de el instantaneu. Am luat-o pe calea ecologismului in ultimul timp si de cativa ani refuz sa mai cumpar brad natural. De parca daca nu cumpar eu, de-aia nu taie ei... Dar in fine. Auzisem de bradutii astia la ghiveci. La cumparaturile din week-end-ul trecut am vazut braduti argintii in ghiveci la Bricostore. Frumusei, dar cam scumpi pt criza asta si in ghiveci maaaare. N-am luat. Apoi am mers la Parctiker si acolo i-am gasit pe acestia. Sunt molizi. N-am rezistat si ne-am luat si noi unul. 25 de lei am dat pe el. Nu e dragut? Mie imi place. L-am si chinuit putin impodobindu-l. Nu miroase el foarte tare a brad, ca doar e molid, dar poate totusi dupa ce se obisnuieste cu atmosfera din dormitorul nostru... :) Sper sa reziste si sa-l avem si anul viitor, eventual il mut intr-un ghiveci ceva mai mare.

Iepure la cuptor. Cu conopida! Mmm...

2009-12-14T20:04:00.007+02:00

Iar ne-am facut de cap. Gastronomic vorbind. Ideea e ca ne-am propus sa mancam in fiecare saptamana conopida, brocoli, varza (pe rand, nu chiar toate 3 saptamanal)... cica-s sanatoase. Poate ne transformam in iepuri. Pana una alta insa, iepurele l-am mancat. Cu conopida. Mie-mi place conopida, sotul nu se omoara dupa ea, dar in general mananca orice, asa ca... Am pus conopida la fiert, am lasat-o doar vreo 7 minute dupa ce a dat in clocot, ca mai sta si la cuptor. Am frecat pulpele de iepure cu sare, lamaie si piper, fiindca e o carne mai dulce. Le-am lasat vreo 10 minute, timp in care am facut un sos din ulei, o feliuta de unt, boia de ardei iute, usturoi pisat si frecat cu o lingurita de ulei si ghimbir. Am tavalit bine bucatile de carne prin sos si le-am mai lasat vreo 10-15 minute. Le-am pus apoi in tava cu ulei,1 pahar maaaare de vin (trebuia rose, dar am pus rosu amestecat cu alb, ca doar suntem romani descurcareti), o felie de lamaie, vreo 3 catei de usturoi, o ceapa taiata jumatati si ceva zeama de la conopida fiarta, cat sa stea carnea bine in zeama. Am pus o folie de aluminiu peste tava, gaurita ici colo si la cuptor, cam 40 de minute. Nu prea sunt eu atenta la ceas. Prefer sa incerc ca sa vad daca e facuta sau nu. Cand e carnea moale, am scos-o, am pus conopida in zeama din tava, am pus carnea deasupra, nu i-am mai pus folia si am mai lasat-o aproape 30 de minute la cuptor sa se faca si conopida si sa se rumeneasca pulpele. Am servit-o cu muraturi (logic!) si cu un sos de smantana cu usturoi. Noua ne place mult sosul asta (merge si cu iaurt, daca sunteti la regim). Si uite-asa, iar am mancat ca porcisorii: cate o farfurie din aia mare cum vedeti in poza, care a venit dupa cate un castron de ciorba de perisoare. Dar la vreo 2 ore distanta a urmat cate o jumatate de ora de bicicleta, ca sa dam jos eventualele grasimi. E delicioasa din punctul meu de vedere carnea de iepure. E usoara, frageda si mai schimbi gustul de pui:)

Colinde minunate de la Cargo

2009-12-12T19:23:00.005+02:00

Am fost colindata. Mai devreme ce-i drept, dar ce colinde... Ce-mi plac colindele si colindatorii! Ce-mi place sa primesc colindatori! Ma rog, aici am si o dorinta: sa cante frumos. Pe mine m-au colindat vineri, pe 11 decembrie, baietii de la Cargo. Pfff, va spun eu ca e irezistibil un concert Cargo. Au cantat in clubul Hush din Pitesti si am fost la concert si acum doi ani si anul trecut. Numai ca, de data asta, s-a nimerit in preajma Craciunului si ne-au si colindat. Asa a inceput concertul: cu cateva colinde de pe albumul lor de colinde. Apoi le-au cantat pe celelalte. Pe toate impreuna cu publicul. Ce sa mai spun eu despre Cargo... muzica lor spune totul. Nu au dezamagit nici de data aceasta, au cantat aproape 2 ore, cu o pauza de o jumatate de ora. Ma intrebam la un moment dat, cat sa reziste si vocea? Cat sa duca si coardele vocale, mai ales in fumul si caldura aceea? Uite ca se poate. Asta e muzica adevarata.

Am intrat in atmosfera de Craciun

2009-12-11T12:14:00.009+02:00

Am inceput sa simt importanta sarbatorilor de iarna destul de tarziu. Asa mi se pare acum, privind in urma. Cred ca undeva cam dupa ce am terminat facultatea. Frumusetea, da. Pe aceea o simteam de copil, mai ales datorita lui "Mos Gerila" ca asa-i ziceam in acele vremuri. Asta era cel mai important. In rest, la tara noi nu prea mergeam iarna, pt ca drumul era foarte greu accesibil. Se mai deosebeau prin faptul ca ai mei stateau mai mult acasa, pt. ca aveau mai multe zile libere, stateam la mai multe cozi, pt. ca aduceau ceva mai multa marfa la alimentara, uneori aveam si portocale. A, da! Mai era bradul. Toata copilaria mea, am avut brad in casa de Craciun. Brad adevarat, nu molid. Brad pe care il tineam pana la Sf. Ion, pt.ca nu se scutura si pe care ai mei il procurau datorita relatiilor de pe la serviciu (lucrau la un institut de pomicultura). Ce mai era... curatenia generala. Asta ma dispera. Desi era si curatenia saptamanala din timpul anului, de Craciun si de Pasti se facea o curatenie, de ziceai ca e casa nelocuita de un an. Si cam asta era tot. Dupa revolutie si dupa ce m-am mai maturizat, chestie care la mine a intervenit ceva mai greu :) am inceput sa simt cu adevarat frumusetea si importanta sarbatorilor de Pasti si de Craciun. Lucrurile s-au schimbat din punct de vedere economic si mental, am inteles si semnificatia religioasa, despre care in vremea comunista n-aveam habar. Acum, pentru mine sarbatorile de iarna sunt de nerezistat. Le ador si oricat de multe probleme sa zicem ca as avea, toate palesc in fata acestor sarbatori. Oricate suparari ar fi, tot reusesc sa le uit si sa intru in atmosfea de sarbatoare si de Craciun. Nasterea Domnului e o mare bucurie. O bucurie pe care neaparat trebuie sa o traiesc impreuna cu familia. N-as putea concepe aceste sarbatori petrecute altfel decat cu familia: parinti, socri, frate, cumnata, nepoata, parintii cumnatei, schimbul de cadouri, bucuria revederii cu cei care vin mai de departe, casa impodobita, caldura sufleteasca, mancarea mmm... pt. ca fiecare vine cu specialitatea casei... va spun eu, e chiar irrrezistibil. Deocamdata ne pregatim. Noi am impodobit pomul si apartamentul, ca sa ne bucuram mai mult timp de atmosfera. Am trait bucuria impodobirii de 2 ori: acasa, cu sotul si la scoala cu copiii. Din pacate pozele de la scoala nu-s foarte reusite, dar se vede totusi bucuria pe care au simtit-o si ei, impodobindu-si clasa cu entuziasm. M-am bucurat pentru bucuria si copilaria lor. Are parti mai bune si parti mai proaste decat a noastra. Aceasta e una din partile bune.

Paris, mon amour

2009-12-05T17:56:00.011+02:00

Paris... l'un de mes grands amours. Cum sa nu fie irezistibil? Stiam totul in teorie. Dupa 4 ani de facultate,cu prima specializare limba si literatura franceza, dupa multi alti ani de cultura si civilizatie franceza, stiam totul, dar nu vazusem nimic. M-am gandit in ce ordine sa pun pozele: ce mi-a placut cel mai mult? Nu merge. Mi-a placut totul. Dar, recunosc, cele mai mari emotii le-am avut in Pantheon si la Pere Lachaise. De fapt si acum, privind pozele, am simtit din nou acele emotii, la un nivel mai redus desigur, dar tot mi-au provocat un gol in stomac. Nu stiu cat de bine se vor vedea aici, dar voi afisa pozele pe care le-am facut la Pantheon, acolo unde se odihnesc, Voltaire, Emile Zola, Victor Hugo, Alexandre Dumas... Cum sa nu ma apuce emotiile stand in fata locurilor unde se odihnesc acesti mari titani? M-am simtit atat de mica in fata sicrielor, ca si cum as fi fost in fata lor. Si atat de onorata, in acelasi timp. M-am plimbat pe culoarele Pantheonului cateva ore, cautandu-i pe toti cei pe care ii stiam si ii simteam ca pe niste prieteni dragi. Sunt cei alaturi de care mi-am pierdut zile, dar mai mult nopti, sunt cei care m-au dus pe tarmuri si in vremuri de vis unde n-as fi ajuns fara ei. M-am odihnit apoi pe bancuta din fata monumentului funerar ridicat in memoria lui Antoine de Saint Exupery si a doua zi am mers la Pere Lachaise sa ii "vad" pe ceilalti. Si i-am gasit: Balzac, Proust, Nodier..., cativa romani celebri care se odihnesc in cel mai frumos si celebru cimitir din lume, George Enescu, Elvira Popescu, plus cativa dintre cantaretii care m-au incantat si ma incanta inca: Edith Piaff, Gilbert Becaud, Jim Morrison...
Ei, da. Asta m-a impresionat pe mine cel mai mult in Paris. A! Si atelierul lui Brancusi. Ceea ce nu inseamna ca Tour Eiffel, Arcul de Triumf, Champs Elysees, Louvre, jardins du Luxembourg, Sacre Coeur, Notre Dame, Dome des Invalides, La Villette, La Defense, Pompidou nu m-au lasat cu ochii atintiti si cu gura cascata. Dar despre ele, altadata. Acum sunt inca sub impresia puternica data de revederea pozelor de la Pantheon si Pere Lachaise. Si-mi vine sa ma apuc sa-i recitesc pe toti, pe toti... A, pentru o mai buna imagine, dati un clic pe poza.

Drumul copilariei mele

2009-12-03T11:10:00.003+02:00

Nu mai trecusem de ceva timp pe dragul drum al copilariei mele. Nu-s o fire melancolica, dar am si eu sensibilitatile mele. Aceasta este una dintre ele: drumul copilariei mele. Drumul copilariei mele este drumul spre satul de munte al bunicilor din partea mamei. Un sat pierdut printre munti, un sat in care nici macar colectivizarea comunista n-a ajuns cu cizmele ei rusnace. Un sat in care nici curent electric nu ar fi fost daca una dintre cele 6 fete ale familiei Stefan (bunicii mei) nu s-ar fi casatorit cu un inginer de la Renel, sau cum se numea pe vremea aceea. Despre sat am sa vorbesc mai multe, atunci cand voi avea si poze. Acum am urmat doar drumul comun pana intr-un anumit punct. Un drum pe care n-am mai trecut de un an si ceva, dar pe care in copilarie treceam cel mai rar la doua saptamani, cu masina, cu autobuzul... stiam ce peisaj rasare dupa fiecare curba. Nu s-au schimbat prea mult lucrurile in zona aceea. Pe de o parte ma bucura. Inca e un drum putin circulat, casele, padurile, pasunile sunt cam aceleasi pe care le stiam. Inca mai vezi vara pe marginea drumului oameni in varsta care merg la coasa, sau femei cu basma in cap, un cos de nuiele pe brat si o furca pe umar, intorcandu-se seara de la stransul fanului. Pe vremuri fanul se vindea, sau il dadeau animalelor peste iarna. Acum nici gand de vandut si nici animale nu prea mai cresc oamenii de prin acele locuri. Dar au grija de pamanturile lor ca si inainte, cosesc, strang si cladesc frumos fanul, pentru ca asa trebuie. Rezultatul? Peisajele acelea miraculoase care te intampina dupa fiecare curba, fanetele cu iarba cosita, cu cate o claie de fan printre cei cativa copaci, scaldate fiecare parca intr-o alta lumina a soarelui. Pe drumul copilariei mele, vezi inca oamenii care te saluta de pe marginea drumului, desi habar n-au cine esti si poate ca nici nu te vad bine dincolo de parbrizul masinii. Batranei simpatici care iti fac cu mana si carora apuci sa le zambesti doar fiindca, in goana masinii si neasteptandu-te la un asemenea gest, nu mai apuci sa ridici mana sa le raspunzi la salut. Pe drumul asta rar vezi oameni stand la poarta ca prin satele de la campie. Nici banci nu prea au la porti, pentru ca nu exista aceasta "indeletnicire". Acolo tot timpul oamenii au ceva de facut, prin curte, prin casa sau pe la "pamant". Pe drumul copilariei mele n-au rasarit vile cu etaj si mie imi place asa. Aici "civilizatia" si "democratia" n-au ajuns, pentru ca oamenii din zona n-au nevoie de ele. Ei au fost intotdeauna liberi cu muntii, fanetele si pasunile lor pe care nic macar comunistii nu le-au vrut. Asta i-a salvat.

Targ de Craciun la Sibiu

2009-11-29T20:53:00.007+02:00

Da. La Sibiu e targ de Craciun, dar eu n-am poze. Pentru ca am fost cu un week-end inainte. Nu fiindca n-as fi stiut cand incepe targul, ci pentru ca, atunci cand ceva mi se pare irezistibil, pai chiar asa ma comport... adica nu rezist. Si cand, intr-o vineri seara, sotul mi-a propus o plimbare pana la Sibiu a doua zi, normal ca am acceptat imediat. E adevarat, pentru mine Sibiul, Brasovul sunt destinatii de nerefuzat, dar, ca sa fiu sincera per total, trebuie sa recunosc ca orice plimbare, excursie, voiaj, pentru mine sunt irezistibile. Asa ca, intr-o buna dimineata de sambata, noiembrie, dar cald si frumos, am plecat din Curtea de Arges spre Sibiu. Valea Oltului, frumoasa cum o stim, nu prea aglomerata spre norocul nostru, poate ca ora era potrivita, in jur de 9.30-10.30 am trecut prin zona. Peisajelor splendide li s-a adaugat si o ceata ireala ce plutea deasupra soselei, a apei si padurilor si pe care nu m-am abtinut sa o imortalizez in cateva fotografii asa, din fuga masinii.
Sibiul si el, frumos, curat si linistit cum il stiti. Ne-am plimbat prin centru pret de vreo 2 ore intr-o atmosfera de asa de mare liniste si relaxare... Ma gandeam ca si centrul Pitestiului e frumos si curat, dar in 2 ore, nu se poate sa nu treaca pe langa tine o gascoteca de pustani smecheri pusi pe discutii aprinse, o doamna sau un domn foarte importanti vorbind la telefon foarte tare pt ca de... sunt persoane importante au chestii serioase de vorbit si multe alte exemple de proasta crestere. Nu vreau sa fac apologia sibienilor, ca banuiesc ca ii au si ei pe ai lor. Dar eu, de cate ori am fost, n-am intalnit decat atmosfera despre care va vorbeam. Pacat doar ca n-au deschis targul de Craciun cu o saptamana mai devreme. Un targ pentru care au fost amenajate casute frumoase din lemn pentru comercianti si nu corturile cu care suntem noi invatati la Pitesti. Ma rog, ceea ce se intampla la Pitesti cu diverse ocazii, mult mai usor poate fi catalogat drept balci. S-ar putea si mai bine, cum iata, la Sibiu s-a putut. Casutele din barne asezate frumos in Piata Mare trebuie sa fie fantastice seara. Am aflat ca targul a fost organizat cu sprijinul ambasadei Austriei. Deci, iata ca Johanis poate. Astept Pitestiul, dar sincer va spun, ca decat corturi de toate culorile din nou, mai bine sa nu mai fie deloc. Iar cine are chef de o plimbare si ajunge la Sibiu pana de Craciun sa ne arate si noua pozele. Eu sper ca v-am deschis pofta.

Gourmand (a), sau mai degraba, gourmet (a)...

2009-11-23T19:16:00.006+02:00

Ma gandeam care e de fapt irezistibil pentru mine??? Tortul diplomat sau pestele... Hai fie! Sa aleg! Pestele. Imi place, mai ales gatit asa la gratar, dar imi place de morrr. Daca o buna perioada de timp am fost fan pastrav, dupa etapa "Grecia" de asta vara am devenit mare fan dorada! De fapt, foarte mult asta vara in Grecia mi-a placut caracatita. Mmmm, am "apa-n gura". Caracatita la gratar, servita cu putin sos, lamaie si ceapa rosie. Dar sa ma intorc la pestele meu. Acum, ca sa fiu sincera, pentru mine, irezistibila este orice masa buna. De data asta, am alcatuit urmatorul meniu de sambata: dorada la gratar, cartofi copti cu branza si sos de usturoi, salata verde si tort diplomat. Sa le luam pe rand.
Dorada la gratar: simplu. Cumperi dorada (in cazul nostru, 2 bucati de caciula, ca altfel nu ne saturam), o evisceram (din pacate n-am gasit gata eviscerata prin hypermarketurile noastre, dar ma rog, nu-i mare lucru). Eu o crestez de 2 ori pe fiecare parte, usor cu un cutit ascutit, presar sare, piper, boia prin interior si in exterior, si mujdei de usturoi, la fel prin interior si prin exterior. O las sa stea vreo 15 minute (daca nu ne e foame rau) si apoi o pun pe gratar. Se face destul de repede, cam 5 min pe fiecare parte. Hai 7. Se vede cand e gata.
Cartofi copti cu branza si sos de usturoi: cartofii ii spal bine si ii bag la cuptor (incins bine) sa se coaca. Ii las cam 40 de minute, la foc potrivit, intorcandu-i din cand in cand. Ultima data i-am lasat mai mult, mai precis pana cand a explodat unul dintre ei in cuptor :)Ideea e sa nu fie din aceia foarte mari pt ca se coc greu si salivezi pe langa aragaz degeaba. Intre timp fac amestecul de branza: eu folosesc branza proaspata de la Prodlacta, la cutie, dar banuiesc ca merge orice tip de branza gen Fagaras. O amestec cu marar, sare, sos de iaurt cu usturoi. Adica usturoi pisat, frecat putin cu o linguirta de ulei (mi-a spus medicul ca ii mai taie din aciditate si nu te arde la stomac si asa e) putina apa minerala si rastorn totul intr-o cutie de iaurt natural. Pun o parte peste branza sa fie un pic mai moale si restul il pastrez pt la masa. E bun si cu cartofii si cu pestele. Asamblarea: tai cartofii pe jumatate (in lung) ii sarez putin, pun amestecul de branza si deasupra cate o lingurita de sos de usturoi si gata. Yammy si aspectuosi.
Tort diplomat: 20 g gelatina, 5 oua, 1 cutie de compot cocteil de fructe exotice, 1/2 l lapte, 1 budinca de vanilie, 300 g zahar, 500 g frisca (eu pun Hulala), piscoturi.
Pun gelatina la inmuiat intr-o ceasca cu niste zeama de compot. Separ ouale, galbenusurile le frec cu zaharul. Prepar budinca dupa instructiunile de pe plic (gija mare sa amestecati continuu), adaug galbenusurile cu zahar tot pe foc mic amestecand continuu. Se da la o parte. Intre timp pun si o craticioara mica cu apa la fiert in care pun ceasca cu gelatina ca sa se dizolve la bain marie si cand s-a dizolvat complet o pun peste budinca de vanilie. Dau cratita jos de pe aragaz, eu o pun pe balcon pe gresie. Bat albusurile spuma si le pun peste crema din cratita amestecand cu o lingura de lemn incet sa se incorporeze. Apoi crema trebuie lasata la racit. Pe vremea asta daca o lasati pe balcon in 15 minute e rece. Intre timp bat frisca tare si cand crema e rece incorporez frisca peste ea. Cratita e bine sa o aveti pregatita: se tapeteaza cu folie alimentara de plastic usor umezita. E mai greu de manevrat, dar nu trebuie sa o puneti perfect. Ideea e ca din cateva bucati de folie sa acoperiti fundul si peretii cratitei si sa va ramana margini ca sa le intoarceti si deasupra. Pe fundul cratitei asez cat mai artistic fructe exotice din compot si apoi tapetez peretii cratitei cu piscoturi inmuiate f putin in fanta. Rastorn jumatate din crema. Apoi mai pun fructe din compot si restul de crema. Deasupra asez frumos iar piscoturi moi si trag capetele foliei peste, nu de alta dar sa nu prinda miros, sa nu cada ceva peste tort... A doua zi (neaparat a doua zi si nu mai devreme) dati la o parte marginile si rasturnati tortul pe platou dupa care se indeparteaza folia. Eu il rastorn asa: pun platoul ca un capac peste cratita cu tortul si, tinand de amandoua, le rastorn dintr-o miscare. Ramane cam asa cum il vedeti la mine in poza.
Nu stiu cat am explicat eu de bine, dar daca tenteaza pe cineva si e vreo nelamurire, raspund!

Waterland, Salonic

2009-11-21T18:02:00.005+02:00

Am zis ca ar fi cazul sa continui cu parcurile de distractii. Se pare ca-mi sta capul doar la distractie, cand uite, tara se chinuie sa-si aleaga presedinte. Pai, ma gandesc eu, daca n-as profita de toate cele bune cate mi se ofera, sau altfel spus, de toate oportunitatile de a ma detasa, cum altfel as putea sa le suport? Cum pe cine sa suport? Pe cele ce ni le fac alesii. Ptiu! Puschea pe limba! Si iar ma duc sa votez. Si peste 5 ani iar ma voi stradui sa-mi aduc aminte: "de ce l-am votat eu pe asta???".
Dar sa revin la chestiile placute si irezistibileeee!!! Parcurile de distractii! Eu, deocamdata pe acestea 2 le-am vazut: Disneyland Paris, despre care am scris si cel pe care il vedeti in aceste poze, Waterland Salonic. Trebuie sa recunosc ca daca la Disneyland m-am dat in toate comediile, in cele mai abrupte si mai suspendate, mai incolacite si mai vitezomane trenulete, ei bine, la Waterland lucrurile pt mine n-au fost tocmai roz. Dar parcul e frumos, e mare, pretul biletului de intrare e mai mult decat acceptabil, nu iti cotrobaie nimeni prin geanta (ca la cel din Mamaia) ca sa nu cumva sa intri cu ceva apa sau mancare.N-are nimeni nicio treaba cu tine: vrei sa mananci sa bei ceva de la terasele lor, bine, vrei sa bei si sa mananci de la tine din rucsac, la fel de bine. Dar sa va spun de ce n-au fost lucrurile in ordine pt mine: am avut ghinionul ca in prima smecherie pe care am incercat-o sa ma lovesc din cauza unui pusti care s-a oprit pe traseu. In toate celelalte m-am cam dat apoi cu teama, iar pe unele nici nu le-am incercat. Dar data viitoareeee... Pai daca le-a incercat nepoata mea de 11 ani... Si inca de cate 10 ori pe fiecare!
Multi dintre voi, cei care ati fost in Grecia la mare, probabil ati fost in parc. Cum fac o pasiune din a citi tot ce gasesc pe net despre locurile pe care urmeaza sa le vizitez, inainte de a pleca in Grecia am citit cateva pareri negative despre acest Waterland. Spuneau unii ca nu merita, ca nu e prea mare lucru, ca doua, trei tobogane.Dar... cand vii din Romania si singurul tau loc de joaca in copilarie era compus din: 2 leagane (rupte in cea mai mare parte a timpului), o tiribomba (neunsa si deci greu functionala) si un tobogan care in cativa ani "ti-a ramas mic", cum ai putea sa nu apreciezi un parc acvatic??? Asa mic cum e cel din Salonic, in comparatie probabil cu cel din Barcelona. Asa niste vorbe potrivite are folclorul nostru pentru toti romanii... Pentru cei despre care va spuneam mai sus, cea mai potrivita ar fi: "s-a vazut tiganul imparat". Si as continua eu: "in imaginatia lui". Pentru cei care n-ati ajuns inca dar aveti in plan sa ajungeti in Grecia la mare (ceea ce va sfatuiesc!!!) daca nimeriti pe langa Salonic (noi am stat la vreo 70 de km distanta) mergeti la Waterland pentru o zi. Merita! Si neaparat incercati toate comediile... nu ca mine.

Disneyland,

2009-11-20T09:56:00.000+02:00

Waterpark, Waterland, Parc Acvatic si orice Parc de distractii in general, mi se pare irezistibil.Imi place sa calatoresc. Cat de facil suna. E ca in cv-urile proaste unde sunt trecute la hobby-uri: "lectura si calatoriile". Desigur prin lectura respectivii si mai ales respectivele, inteleg cel mult lectura indicatoarelor cu numele localitatilor pe unde trec, iar in cazul calatoriilor cu avionul, ma gandesc ca maximum de lectura poate fi biletul de pe care sa extraga cu succes numarul locului. HM, eu lupul moroalist. Sau cum mi-ar zice un amic: "bine ca esti tu desteapta". Mai bine ma intorc la ce gasesc eu irezistibil astazi: parcurile de distractii. Am fost acum 2 ani la Paris cu doua cupluri prietene. Ne-am dus la Disneyland, dar unul dintre cupluri n-a vrut sa mearga. Eu nu i-am inteles si nu ii inteleg nici acum. Puteti sa-mi dati voi oricate motive. Oamenii nu mai iesisera din tara, nu se duc la Paris in fiecare an. Am ajuns acolo si parcul de distractii era la 47 de euro distanta si la 35 de minute de mers cu metroul. Pana la urma au dreptate cei care spun ca ai varsta pe care o simti. Si o si arati, in consecinta. Le spun tuturor celor pe care ii cunosc si care au copii sa mearga cu ei la Disneyland. Ma gandesc ce poate fi pe capul unui copil care ajunge colo, daca noi am fost cum am fost. Preturile nu-s deloc asa de mari cum poate ar crede unii. Urmariti site-ul lor, au tot timpul oferte speciale. Acum si pe site-ul celor de la Blue-Air gasiti ceva oferte speciale pt Disneyland: copiii au cazarea gratuita si vizitarea parcului de asemenea.